***

Glossă




Neaşteptat tindeai
spre infinit, 
Născând forme,
uitată de timp.


Amurgul pur
crea lumina
spre care
neaşteptat tindeai.


Aici, Timpul,
murind,
uita plecarea
spre infinit.


Şi aşteptam
iubirea,
în care speram,
născând forme...


Prea târziu...
Nevrând,
eliberam raţiunea
uitată de timp.


Uitată de timp,
născând forme,
spre infinit 
neaşteptat tindeai.








Despărţire 






În marmură, simetric, s-a destrămat 
iubirea.
Prin tine, o parte am pierdut, 
iar eu, din ce-a rămas, 
Am mai clădit un templu:
pe friză-am dăltuit 
Cuvîntul
iar în coloane-am întruchipat
Uitarea.
E-a şaptea zi,
geneza
agonic începând.








Căderea Îngerului




Mureau agonic vise, în sângeriul serii,
pătând cu sânge-albastrul nepătat al mării,-
Şi nori treceau prin drumul netrecut al zării...
Mureau agonic vise, în sângeriul serii...


Din şiruri lungi de ani- doar umbre.
Rămas-am fiinţa gheţii din pustiu,
În mine sfărâmat-am tot ce-i viu!
Şi am căzut crezând... dar unde?
Din şiruri lungi de ani- doar umbre...
                                                

Navigatie

in cupa plina de venin,
imi oglindesc de zile chipul-
cu fiecare ceas de chin,
o caramida o astern pe zidul




ridicat din dune de nisip
ce-s scrise ceas din ceas,
cu pagini rupte din al tau destin-




corabii isi ineaca panzele-n apus,
in golfuri de senin cuprinse;
grifonii se agata de catarg
si isi inchina somnul zeilor cazuti-


am contemplat de-atatea ori acel apus,
si l-am pastrat cu mine, adanc, in suflet-
un pelegrin strain de sentimente si de lacrimi,
secat de amintiri ce nu s-au stins-


si ma intorc pe marea ce-am iubit-o in ochii tai,
cand stele se-oglindeau in valuri:
ramai mereu,in noapte, astrul ce ma-ndruma
spre liniile trasate de destin-


ramai momentul meu de bucurie,
intre atatea porturi cuprinse de venin.

Sfarsit de poveste

Litera langa litera, 
spatiu langa spatiu, 
negrul asterne imagini
pe albul simplu,
primordial.


seara de seara,
cuvant langa cuvant,
s-a nascut povestea,
ce-am scris-o recitand
din chipul tau-


copil cu ochii mari
si tristi-


copil cu suflet alb
inca nescris-


cuvant langa cuvant, 
ochii au alungat tristetea
visand eroi si nopti arabe-


ai auzit havuzul clipocind,
si rozele cantand sub glasul marii-
palate din topaz zarit-ai
in orizonturi de desert-


copil ma simt si eu acum,
cand scriu,
litera langa litera,
spatiu langa spatiu,
sfarsitul de poveste.

Templul

Pe dune de nisip sta scris
numele ce l-am purtat
in inima atat timp,
fara sa stiu,
fara sa cred,
ca numele
se va ancora de timp,
si vor deveni una.


Fara sa stiu,
vor creste radacini adanci
ce vor sapa in fiecare
bataie a inimii
cuvinte si versuri,
imagini si sunete,
timpuri in noi Universuri
simple, dar pline de lumina
si spatii nedescoperite inca.

Fara sa cred,
voi cuprinde in bratele mele
cat pot de mult din
tot ce am creat,
ca ofranda ti le voi aduce-
paganul obicei, cuprins de uitare,
pentru zeitele nemuritoare
va renaste,
odata cu tine.

Vei fi acolo,
fara sa cred, fara sa stiu.

Dincolo de zid

Privesc spre viitor
cu aceeasi incredere
ca dincolo de zidul
de care ma tem sa ma apropii
e altceva- ceva ce va schimba
omul neschimbat din mine.

E un drum dincolo de zid
ce duce spre o lumina
cazuta din Univers
ce asteapta sa isi intregeasca
inima,
sa fie din nou acolo sus,
si eu in privirea ei-
e un drum dincolo de zid...

O voi gasi acolo,
langa pamantul nou nascut,
sfaramat de miracolul ei,
si urmele-i vor dainui,
peste timp,
peste mine,
langa pamantul nou nascut-
o voi gasi acolo...

Si cand timpul meu va veni,
uita tot ce am facut,
uita orice rau, si lasa doar
ce a ramas:
tu, eu, frumosul din noi,
si lumina ce mi-ai daruit-o
spre a fi gasit- de tine.

Tu, eu, lumina din noi.

Inger cazut

Asfaltul ud, negru,
prelungea conturul,
haotic,
hidos de haotic,
inghitind lacom ultimile
scantei de lumina.
Iar apa,
apa plina de pacat,
murdara, singerand,
deschidea rana din mana arsa
de infernul caderii.

Purta in gand si in inima-i
imateriala,
impura si plina de pacat,
semnul caderii.
Durerea...
ce sentiment ciudat! Si-ar fi dorit
ca macar o data Dumnezeu,
sa fie strapuns o secunda,
doar o secunda,
de imperiul ei.
Doar o secunda,
din eternitate!

Prelungit in asfaltul
sfaramat de ploaia furibunda,
un inger cazut,
agonizand in materia straina,
isi stranse cioturile aripilor smulse,
cufundandu-se in somn,
sfasiat de durere.

* * *

am regasit in lespezi vechi de piatra
o urma supla-a unui glas pierdut;
ecoul lui s-a stins in muzica suava,
ce-am ascultat-o si am iubit-o
atat de mult.


Daca am schimba locul-
timpul-
persoana-
ce gramatica absurda ar fi intre noi!

Am regasit in lespezi vechi de piatra
o urma stearsa a unui pas pierdut;
te simt mereu aproape, si te-am iubit... odata-
dar pentru tine sunt de mult
necunoscut.

Amurg

Cand noaptea cade-ncet
in vai adanci
cand ochii-ti urmaresc lumina
disparuta-a zilei,
nimic nu-mi curma strigatul nebun,
si lumea-mi pare mai pustie
cu fiecare lacrima ce-o plangi.

Nu urmaresc cum corbii pleaca-n zare,
nici cum piramidele se sfarma-ncet si mor,
eu caut fiecare ceas ce-mi pare
ca e mai singur, si mai trist,
stingandu-se
intr-un solitar
si simplu zbor.

Si-atunci eu ma intorc, privind
cum diminetile se nasc din rosiatic scrum;
in urma am desertul rece al uitarii-
in fata-mi se intinde-albastrul drum...
Si lumea-mi pare mai pustie,
cu fiecare lacrima ce-o plangi.