Nyx

Vantul saruta varfuri de degete
in valuri de dune miscate de timp,
de apa sorbita cu sete de trupuri

Ascult cum purtate de furtuni efemere
fire de aur astern pe pamantul din noi
trese patate de amintiri si cuvinte

cum rup in tacere barierele mintii
si las torentul sa curete albul
din pagini nescrise, din tot ce nu stim

in haos distrugem fragmente din noi
si nastem arabescuri pictate lasciv
pe panza tesuta de pasii de dans

Culori arunca scantei de lumina
in ochi ce ascund mister si dorinta-
atingeri de foc pe trupuri de ger

Asculta cum ploaia sterge urmele noastre,
poteci impietrite uitate de timp
sculptate de soare, de furtuni efemere
printre dune stinghere pe care natura
le imbraca acum in verde, in gri.

Intermezzo

În ora târzie a nopţii ce vine
ascult cum ceaţa zgârie umbre
pe ziduri tăcute pătate în grabă
de aripi albastre smulse din lună

din astrul ce se-ascunde în valuri diafane
precum copii din noi în anotimpuri de verde
când cântecul verii se stinge in seri
de roşu aprins, de ploi şi furtuni.

Te văd, te ating, te simt şi mi-e dor
de chinul suav, de torţe cereşti
pictând pe conturul de muză serenă
lumini de cristal absurd de plăcute

te ating, te simt, mi-e dor să te pierd
în valuri de oameni grăbiţi să termine
timpi fără rost- linii întrerupte
măcinând în tăcere timpul din noi

te găsesc mângâind pianul prea calm
al apei havuzului ascuns de priviri-
note se nasc din degete suple
în ritmuri de foc ce doar tu le mai ştii

Te simt şi mi-e dor să te uit dintr-o dată
să curm cu un gând trecutul ce arde
liantul ce leagă fragmente de inimi
secate de note născute în ape.

Ananke

Las în urma-mi ploaia ce cade
din cerul ce arde în nuanțe de gri
în tonul orchestrei celeste în care
pianul așterne culorile vii

las timpul să sape în lutul bătrân
rânduri de note pe linii de suflet,
memorii din anii în care eroi
se odihneau sub scuturi de fier

râuri de flăcări se sting sub lumină-
apusul nu iartă eretici și zei
nu lasă ca omul pe pagini să așeze
gânduri de cretă închise în sticla
pierdută pe valuri lipsite de țărm.

pe negrul bazalt, albul revarsă
iubire și ură, tristețe, bucurie
tot ce tu simți și eu am uitat-
născut din abisul creat de furtună
renasc din cenușa ploii ce cade,
trăind în lumină, iubind în păcat.

Moros

Sunt liber, sunt flămând să gust din lupta
ce zi de zi își etalează colții aprigi
și îi înfinge-n trupul ce se zbate
în valuri de furtună și fulgere de gheață
în apele ce mușcă din țărmuri vagi de pace.


Sunt liber să alerg prin pagini de carte,
să făuresc imperii sau să dărâm castele,
să ard pe rugul ereziei pictat pe pânza albă
a unui maestru bătrân și singur
orbit de lumina tronului celest.

Sunt liber să sfărâm lanțurile de fier
ce-mi leagă conștiința de legile difuze
prin care praful prefăcut în munți
împiedică profanul să evadeze


Sunt liber să aleg doar iluzii de om create
iar libertatea-n sine e  una dintre ele-
poți fi liber doar să muști din fiara
ce-ți curmă urma de lumină-
Vei renaște din sângele vărsat
pe locul unde-odată
munți au existat.

Mnemosyne

Am aruncat în mare amintirea ta.
Încet, s-a dizolvat în valuri de calm
ce oglindeau tot cerul, iar lacrimile
se adunau pe plaja albă în care
un soare tomnatic lenevea.

Am încercat  să te readuc la țărm.
Pierdut printre atâtea reflexii,
orbit de lumina ce te ascunde
inevitabil, a urmat naufragiul.

Val după val, liniile chipului tău
au devenit urme de nori pe trupuri de apă,
umbre tăcute ale nopților de jar
când focul plăpând  se stinge la mal.

Târziu, m-am regăsit în semnul de întrebare
desenat pe nisip de marea curioasă-
de ce pașii mă poartă spre locuri pustii
prin care simt că am mai fost

de ce corăbii damnate se pierd printre valuri
și se ascund de furtuni în porturi fără rost?

Semele

E toamnă iar și umbre se lasă
pe drumul pustiu, în pragul de seară-

lumina difuză a verii se stinge
în nori ce se-adună la margini de lume-

E același drum pe care noi ne-am găsit
venind de nicăieri, mergând spre oriunde-

purtați de valuri nevăzute clădite de destin
am eșuat pe stânci ascuțite, departe de mal-

epavele noastre încă ascund comori neștiute
cuprinse în timp de furtuni, de calm și de soare-

lumină la țărm, credință în larg, atrag strălucind
corăbii pierdute, sortite pierii, spre ultimul port-

epavă peste epavă, vor construi un pod
ce leagă stânci ascuțite de drumuri pustii-

Curând furtuna ne-ajunge din urmă
și munții de apă șterg tot ce-am clădit-

În toamna ce cade din cerul funebru
vom fi doar tu și eu-

și tot ce-am iubit.

Chronos

Păstrează cu tine piesa de ceas
ascultă cum timpul din mine se oprește
cum ții în templul mâinilor tale
muzica simplă ce viața o naște.

ascultă cum roua așterne pe buze
sărutul rece al zilei ce vine
cum munți strălucind în zori nu ating
cu umbre albastre petale de roze

jertfa din noi pe altar sângerează-

șerpii ce sorb nectarul durerii
se sting pe lespezi murdare de piatră
pe cercuri de apă pictate de cer
în ochii deschiși ce nu mai visează.

Păstrează cu tine un chip ce dispare
în liniștea verii,  în negrul abis,
ascunde în templul ce l-am iubit odată
scrisoarea cu tot ce nu ți-am mai zis.

Pictură rupestră

Am traversat atât de multe cuvinte
pe punți de metal și piatra ce leagă
două linii de mal, două spații în alb
atât de aproape, atât de departe


atât de departe de tine
ascuns pe harta trupului tău
ard lumi, și hârtii, și dorință -
cenușa iubirii purtată de vânt
întunecă drumul în pagini de carte

în pagini de carte roase de timp
ascult cu tristețe praful cum cade
ascult cum pașii în noapte se pierd
prin spații și puncte abstract desenate
spre poarta închisă ascunsă în noi

ascunsă în noi e cheia spre cer
spre zorii de zi ai vieții ce vine
a noului ev ce noi l-am creat


Deschide și vezi cum dincolo de ea
vom regăsi câmpii de sunet și tăcere
acorduri de culoare și note de pian

Pe stânci abstracte vom lăsa
urme de mâini, roșii si simple-
ev după ev, vor cunoaște trecutul
vor pune cenușa în vase de lut
la baza punții ce încă ne leagă

atât de aproape, atât de departe

Thalassa

Ramai cu mine, pastreaza tacerea,

asculta noaptea cum curge

cum mangaie catarge si trupuri de lut

si-asterne pe cerul ce încă ne imbraca

infernul caderii.

Asculta cuvinte cernute prin ganduri de jar-

aprinde cu ele povara dorintei

aprinde rugul ce arde in noapte

in ritmul furtunii  ce spinteca marea

Voi naviga spre tarmuri de lumina

spre stanci sfaramate de fulgere albe

Dar ploaia ce cade nu iarta-

ape de calm ma imbraca in giulgiul agoniei

abisul  ma cuprinde in brate de gheata

cand focul se stinge la mal.

Ramai cu mine, pastreaza tacerea

asculta cum vela gingasa primeste sarutul-

sarutul ce poarta corabia damnata

spre zari de mister cuprinse de infern

spre rugul stins ce arde in noapte.

Melancholia

Nu am ales povara ce mi-ai dat
nu am ales ca noi sa fim sculptati de drumul
ce ne desparte cand ne regasim in el

te ascundeai in ceata ce se lasă peste raul
in care vara ne purta- goi, tineri, calatori,
nuclee simple, abstracte, fuzionand
sprea a sfarsi in propria lumina

acordul de vioara al serii de cristal
in care pasari albe atingeau tot cerul
purtate de un vis si-un suflet-
lasai lumina sa-ti sarute trupul
lasai ca vara sa se scurga peste noi
si ascultam cum timpul mangaie arcusul

pe acelasi drum ma poarta pasii acum
si vantul rece al toamnei aduna norii cenusii-
e un ocean de gri in care ma scufund
sunt mari de rosu ce ma tin la mal
sunt tarmuri de lumina spre care ma indrept
si-acorduri de vioara ce nu dispar in larg

Mesaj in sticla

Imbraca haina ploii ce vine-
pe umerii goi asterne tacerea-
priveste arborii grei cum tin
cerul si muntii
pe trupuri batrane

amestecă lacrimi si apă-
alchimia fiintei perfecte
se naste din vise distruse
si zorii zilei ce vine

in sticla ce poarta un semn
prin ani si furtuni
te-ascunde

e atat de multa liniste si pace
in locul unde tarmuri
nu isi arata negrul contur

in timp, lumina se-ascunde
iar marea isi va cere tributul-

Candva, ma voi opri pe-o plaja.
Mainile tale vor curma agonia-
vei prinde in degetele tale
lacrimile si apa ploii ce cade
pe umerii tai goi.

Charon

pe ochii zeilor se-astern

monezile  luntrasului

din trupul templelor se ridica

ziduri de sticla

le asezam intre noi si trecut

intre om si pacat

deschide portile mintii-

ruginite, se vor rupe

sub greutatea timpului

dincolo de ele se ascund

tarmuri de pace si linii de creta,

fragmente de cer si sunet de harfe

perfectiunea trupului

devine decadenta

arta devine mister

omul devine pamant

pe ochii zeilor se astern

monezile luntrasului-

corabia-i insa de mult

nu mai trece raul secat.

Phobos

Aprinde rugul pe care stau-

jertfa iti aduc tie
zi de zi, fiinta mea

aprinde trupul invins
si elibereaza visul-

aripi de flacari purta-vor
om si dorinta
spre cerul de sticla

ma voi lipi de el
iar zorii de zi ma vor stinge

in noapte lasa-voi sa cada
bucati de suflet arzand

le vei cuprinde in palma
si vei naste dorinta-

nu iti ascunde privirea
in care furtuna se aduna

arunca torta spre mal-
voi ancora acolo
in noptile albastre de vara
in umbra marmurei tale

aprinde rugul pe care stau-
nu lasa ploaia ce cade
sa-mi stinga aripile

nu lasa cenusa sa se adune-
nu vreau sa renasc

Furtuna

Acordul violet al noptii ce vine
asterne pe drumul de piatra albastra
linii de sunet  si linii de viata

Nisipul se scurge  prin sticla clepsidrei celeste
iar marea se ascunde in abisul
deschis de varfuri de munte

serpi de lumina arunca veninul
spre umbre de nori, spre urme de om

Ne regasim in timp si pamant
intre apa din cer si focul din noi

alchimia primordiala a unui cor violent
de instinct si dorinte, de pasiuni si uitare

sub masca de lut asternem cuvinte-
testamenul intrebarilor fara raspuns

In urma lasam istorii scrise in piatra
privind spre drumul pe care
pasii au tacut

Pamantul din noi devine nisip,
iar apa ne poarta spre drumuri
de piatra albastra.

Eretic

Pe fiecare latura a unei biblii
asterne flamura verde
a altei religii.

Pe flamura verde aseaza
o alta carte sfanta

Curand, vei cladi un zid
in spatele caruia te poti ascunde

Dincolo de zid se vor ridica
turnuri de fildes si oameni de lut.

Vei pluti in deriva
ani intregi in care prin sange
cerneala se-asterne pe pagini,
paginile cladesc imperii,
imperiile devin cenusa-

materia din care vei renaste
cand adevarul va orbi
prin simplitatea sa

Zidul se va risipi. In timp,
hartia va putrezi,
flamura isi va pierde culoarea
oamenii vor pierde credinta

Turnuri ce cad, unul cate unul
vor aminti vremelnicia vietii
si vor deschide calea
spre linii de cer si pamant.

Pe fiecare latura a unei carti
asterne cuvintele tale-
crezul ce te poarta
dincolo de ingerii de sticla si fier
ai anilor tai.

Secunda

Intre noi e un spatiu simplu
compus din fragmente de suflet
si vise spulberate

Intre noi e un abis de nepatruns
in care calmul si furia
se regasesc in perfectiunea
unei relatii pline de viata

Intre noi e timpul ce ne-a distrus.

La inceput am fost doua linii,
impreuna,
desenati de zeii ce i-am renegat,
spre a fi nemuritori.

Dar liniile au inceput sa se desparta,
cerneala s-a subtiat in lacrimi
si pagini intregi au ramas nescrise.

Am urmarit aceeasi secunda
cum se zbate in colivia desenata
de linille ce nu au inchis cercul.

Intre noi a fost simplitatea
unei singure dorinte
dar am sfarsit prin a uita de noi.

Exil

Vazut-am arbori vechi si putrezi

cum strajuiau batrana casa

Cum frunze moarte sunt purtate

pe-un drum pe care pasii au tacut

In ploaia rece am stat si-am plans-

am ascultat cum glasul tau s-a stins

Pe drumul care ne-a purtat in anii

in care norii inca se jucau pe cer

E doar pamant si apa acum

e lutul in care omul s-a pierdut

Si locul unde ne luptam cu fiinte

nascute de un suflet pur

se pierde in rugina amintirea

ce ne purta in zborul lin spre cer

Nu am stiut ca timpul trece ca o umbra

Nu am stiut ca maine va fi ieri

Ca astazi nu exista niciodata- 

e doar un joc venit de nicaieri

Si tot ce fac e spre a uita-

nu doare tot ce nu iti amintesti

Vazut-am arbori vechi si putrezi

cum strajuiau strainul care

purtat de amintiri se lasa 

pe drumul inecat de ploi.

***

E atat de multa liniste si pace
aud cum arborii batrani vorbesc cu cerul
in nopti de vara cuprinse de mister
cand zei si oameni deopotriva
se-aduna-n jurul focului celest

Si din scantei ce se ridica
murind, catre parintii lor
noi suflete se nasc
in dansul umbrelor, tacut.

E atat de multa liniste si pace
pe tarmuri desenate de nisip
de timp, de ape si de pasi,
de-amintirea unui veac, odata
cand ascultam povata zeilor,
murind.

***

Am cautat prin mii de pagini
istorii spuse de demult-

cum ramuri de maslini stau frante
cand corbii inconjoara minti

cum din bucati de soare
calatorim in timp-

Pastrez acum in suflet
un cer senin de noapte
de vara si de dor

pastrez bucati din linii
trasate de destinul
ce singur m-a ales

doar in a lasa prin ele
nemuritorii zei
sa nasca inca odata
istorii de demult-

cum totul a-nceput din tot
spre a deveni un punct.

Band of Brothers

And there we stood- with iron bursting into darkness
with flames and death around us
with smashed bodies and torn souls

just few of us were tearing fear's mask
and sheltered our pain
under the cross we've bought

and when the dawn gave birth
to another day of sorrow
there were we, lucky few,
facing a life once more.

Moments

Under the healing amber rain
we stood so long, for days-
the Sun was pouring flakes of gold
inside  your eyes-
eyes drowned in pain.

No sound around us-
there was no time-
the colors of each other’s Eden
were fading away-
sweet child of summer storms
sweet child of amber rains

There is a voice inside of us
That shatters our chains.

Memento

I am often wondering: does death hurt?
Does broken lines of heavy thoughts
Would cross between the worlds of pain?


And then I find a drop of peace
the stillness of an endless time
where light and dark are all the same-
pure grains of sand in our life’s frame.

Pianul

Marea isi curma albastrul
in  furii de alb
pe plaje pustii

Drumuri de seara,
cuvinte de lut,
urme de pasi
pierdute demult
nopti de vara-n care

cuvantul era totul
si totul erai tu,
inchid acum in clepsidra
ce eu n-am stiut

Sunt clipe in care
tacuti desenam
linii de sunet
pe trupuri de zei,
linii de timp
ce nu le mai vrei.

Si ma intorc la tine-
nisip de jar si ape de senin

Te-ntreb acum de mai stii
cum marea isi curma albastrul
in furii de alb
pe plaje pustii…

Olimp

Sunt nopti de vara in care
negru si pur, cerul
cu zei si vise luminand
se-asterne
pe drumuri de munte

Departe zaresc templul distrus.
Coloane de marmura alba
tocite de-al timpului curs
ascund sub umbre miscatoare
fauni batrani
si nimfe efemere

Prin arbori sunet de flaut
sare din coroana-n coroana-
un dafin descopera simplu
prin cantecul stins
ochii din cer.

Am strabatut de-atatea ori acel drum
doi muritori si urme prin timp
am pretuit aceeasi secunda-
aceeasi secunda  prefacuta in scrum.

Si-n linii obtuze descrise de munti
privesc  cum pamantul se naste-
sunt templul lipsit de un nume
lipsit de iubirea ce-o canti

Aegeis

Sunt valuri de ani,
nisipuri si umbre
pe plaje pustii patate de scrum

de scrumul tigarii aprinse in noapte
cand zeii privesc prin torte ceresti
cum simplii si tineri apa ne naste

vremelnici in trup
eterni in simtire
urme de pasi pe nisipul cernut

de timp si de mare
de ploi, de cuvinte
soptite in seri

pierdute de mult-
si glasul tau ma poarta
spre zorii in care
pe plaja pustie
cu marea sarutandu-ti ochii
cu roua asternuta
pe fruntea-ti senina

priveai  linii trasate de soare
pe norii ce lenesi se scalda-n lumina.