Cand noaptea cade-ncet
in vai adanci
cand ochii-ti urmaresc lumina
disparuta-a zilei,
nimic nu-mi curma strigatul nebun,
si lumea-mi pare mai pustie
cu fiecare lacrima ce-o plangi.
Nu urmaresc cum corbii pleaca-n zare,
nici cum piramidele se sfarma-ncet si mor,
eu caut fiecare ceas ce-mi pare
ca e mai singur, si mai trist,
stingandu-se
intr-un solitar
si simplu zbor.
Si-atunci eu ma intorc, privind
cum diminetile se nasc din rosiatic scrum;
in urma am desertul rece al uitarii-
in fata-mi se intinde-albastrul drum...
Si lumea-mi pare mai pustie,
cu fiecare lacrima ce-o plangi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
esti liber sa spui ce vrei, dar conteaza doar ce vrei sa spui cu adevarat...