Lasa cortina sa cada-
Scena e pustie, luminile s-au stins;
intunericul imbraca actorul
in forma-i primara.
Sub chipul fara zambet se ascund
sute de povesti, mii de oameni,
in mintea cuprinsa de nebunie
teatrul devine propria inchisoare.
Lasa cortina sa cada
peste muzica ce nu o auzi,
peste versuri, istorii, viata-
actorul ramane scribul
ce n-a incetat sa-si scrie necrologul.
Piesa e simpla, dar de neinteles
finalul il stii, cuprinsul ramane ascuns
iar inceputul il uiti-
Lemnul te inveleste in mantia-i rece
si devii parte din scena,
devii umbra invaluita in lumina.
