Sandraudiga

Ramanem fara timp.
Il punem gaj in vietile noastre,
il cheltuim pe custi de metal
in care chemam fericirea-

ramanem fara cuvinte
cand suntem prinsi in flagrant
incercand sa scapam
printre barele de hartie -

ramanem fara sentimente
le aruncam in ape tulburi
in care noapte si zi devine
acelasi chin lipsit de vise -

ramanem fara speranta
cand rupem valul absurd
ce ne agata ochii in culori
si lumini efemere -

ramanem in timp -
oase si praf, cu pasari cernite
dansand pe nisipul fierbinte
din cranii sfaramate. 

Eir

Promite-mi  ca drumul ce duce departe

va prinde conturul umbrelor noastre-

franturi de lumina pictate
in inimi desenate pe vase de lut.

Promite-mi ca timpul va uita de noi,
va rupe din cartea-i paginile albe-
arse in oaze pustii, maini desenate
vor fi sigilii negre pe stanci milenare.

Promite-mi ca maine va fi ultima zi,
prima noapte cu cerul patat de torte-
astrele ingaduie tacit fericirea
asteptand intoarcerea zeilor lor.

Sjöfn

Te-am uitat pe un raft
patat de praf, de timp
si scrum de tigara,
lipsit de lumina
lipsit de vointa

sangerand in tacere, radacinile sapa
transee absurde in ore defuncte,
in care se-aduna secunde cazute
din norii ce scalda pamantul arzand


te-am uitat pe un raft
de carii sculptat,
distrus si iubit,
lipsit de cuvinte
lipsit de durere

in vantul ce mangaie fire de soare
ce-ascund intre ele marea prea calma
imi spui de o vreme in care batrani
ne vom regasi in nume scrise in piatra.

Si te-am crezut atunci cum cred si acum
ca singuri vom trece prin lume o data-
pe raftul murdar de iluzii si vise
transform in cenusa cartea uitata.

Omega

I'll have to break a promise,
I have to break thine heart
For dawn will come tomorrow,
and worlds will fall apart.

Heretics burn to ashes
as I embrace the darkness-
may new gods be remembered
as furies stormed by madness.

May death never follow
the mud where all began
when angels felt just sorrow
where still there is no Sun.

You have to break a promise,
You have to let me know-
are there no roads to wander
nor wonders to let go?

Ragnarøkkr

Degetele se agata de cer-

radacini rascolesc solul albastru

brazdat de avalansa continua

a albelor stanci

Gasesc forme in iluzii taiate

din marmura suprarealista-

mustati ascutite  rad si formeaza

indicatoare in cadranele scurse

pe margini de lume

Crucifixul desprins din pamant

arde in drumul spre negrul eter-

iar chipul terorii ascunde in privire

teroarea miilor de chipuri.

Cavalerii devin linii perfecte,

rupte de dogma Euclidiana-

sagetile rosii se scalda

in cenusa lemnului sfant.

Ixtab

Lasa cortina sa cada-

Scena e pustie, luminile s-au stins;

intunericul imbraca actorul

in forma-i primara.

Sub chipul fara zambet se ascund

sute de povesti, mii de oameni,

in mintea cuprinsa de nebunie

teatrul devine propria inchisoare.

Lasa cortina sa cada

peste muzica ce nu o auzi,

peste versuri, istorii, viata-

actorul ramane scribul

ce n-a incetat sa-si scrie necrologul.

Piesa e simpla, dar de neinteles

finalul il stii, cuprinsul ramane ascuns

iar inceputul il uiti-

Lemnul te inveleste in mantia-i rece

si devii parte din scena,

devii umbra invaluita in lumina.

Nocturne

Te caut in pagini vechi in care

batai de inima au devenit cerneala,

te caut in culori asternute incet

de anii ce au trecut prin noi,

printre noi.

Te ascunzi in note de chitara

in primaveri sculptate in gheata

in umbra verilor in care noaptea

ne invelea in stropi de lumina

Te gasesc in randuri presarate

de greseli, de cuvinte uitate

de umbre ce-au fost si ce sunt

straja abisului din noi

Furii inlantuite se zbat in agonie,

in pragul ruinelor templului tau-

pagini vechi ard pe altarul distrus

batai de inima ce le vreau inapoi. 

Himinglæva

Ascult in tacere pianul cum tese

povesti de iarna in dansul fulgilor albi

presarati pe sarcofagul negru, masiv

in care notele refuza odihna.

Candelabre aprinse in noapte arunca

jocuri de umbre in lumea lipsita

de culori si de viata- mantia iernii

devine stapana pe inimi de gheata

Strivesc zapada in urme efemere

singur pe drumuri ce nu se mai vad

prefer langa mine viscolul aspru-

oglinda furtunii din cantecul meu

Ramai amintire doar in secunde

strapunse de ace inghetate in timp

in note pastrate sub lemnul funebru

de tortele aprinse ce nu le mai simt.

Iðunn

Daca ai stii cum secundele trec
prin trupuri, in cer, spre astrele stinse
demult, tare demult, cand ochii
vedeau dincolo de negura noptii
nimfe in undele izvoarelor limpezi

daca ai stii cum lutul stravechi
prinde in lanturi emotii si vise,
cum aripi stau frante pe margini de ora
aprinse pe rugul mandriei

Daca ai stii cuvintele cum dor
cum smulg bucati din suflet si le transforma
in stropi de cenusa arzand intre gene

ai uita cum sa numeri ani si decenii
ai stii cum sa-mparti lumea in doi.

Víðarr

Simt cum intunericul ma cuprinde
cum demoni apar din umbre stravechi
patand lumina cu noaptea furiei lor

Maini reci imi sfarama craniul fragil
si lasa amprente murdare sa curga
spre ochii ascunsi de neguri obscure

din trupuri de foc si cenusa apar
aripi manjite de lutul creatiei
spre ultimul zbor deschise in cer

gradini putrezite devin pamantul promis
si trunchiuri zdrobite stau straja in noi
oprind eternul in a-si naste povara.

Aprinde-ti armura cu sangele cald
din jertfa smulsa de zeii ucisi raspandita
in ultima noapte otravita de timp.