Ruinele

***

Strivind o lacrimă,
am văzut curgând
sângele-i pur.
În crima ce-am făcut
e semnul unui sens
şi rânduri
n-or tăgădui scriptura
calvarului ce a-nceput.
Testament, lăsat e
pentru-a fi simbolul
eternităţii în uitare.
Nu-i îngrădit sistemul,
nedescifrat e semnul.

Gradina

Rubine oglindesc
grădina,
şi zbuciumul din El.
Credinţa,
prin suflet,
e calea spre lumină.
Şi doar trădarea
e preţul libertăţii,
ce o primirăm
prin sânge
Cu credinţă.



***

Străjuiam fiecare cuvânt
pictat pe aripile paginilor.
La capătul fiecărei ore,
zăream prelungirile degetelor mele
ce-şi continuau valsul
lucrat pe pielea-ncinsă.
Se trezea scribul
din mine,
dictându-i conştiinţei
istorie şi versuri.

Grădina

... nu refuza o cupă.
durerea era singurătatea însăşi,
extazul sacrificiului urmând
să elibereze timpul
din bucla zeilor ascunşi.

... nu refuza El omul.
divinitatea măsurându-i paşii,
ghicea intenţii de-un dureros
avânt.
Grăbind uitarea, credinţe noi
creea.

... nu sângele e cheia.
... nu strigătul e Glasul.

e calea împăcării,
e Ghetsimani taina...