Crez
Nu am atins
cu degetele-mi oarbe
preţiosul vin,
şi n-am văzut durerea
şi strigătul din pâine.
Ciudat- am asurzit
atunci când mâna-ntinsă
cerea, cum cer şi azi,
credinţă,
calvarului ce l-am trăit-
a fost
extazul Celui
dăruitor de viaţă.
Şi beau acum din sânge,
Şi muşc acum din carne,
Şi-mi sfâşii buzele pe care,
Credinţa înviat-am.
Nopţi de iarnă
E noaptea-n care stihuri ard,
visând la o măiastră,
ce-şi scutură mătasea
şi-mi cântă în fereastră,
un zbor, un vis, un fulg...
Şi-mi povesteşte gerul
cutreierând prin astre
cum dezvelesc misterul
cununilor de raze
ce-acoperă tot cerul.
Scrib
Sculptând cu pana-i aspră
Grifonii în papirus,
şi Caucazul crimei
ce-o-nfăptuiră zeii,
uita mereu să plece
urechea suferinţei
şi să descrie fapta
prin ochii umilinţei.
Prea des chircea amarul
sorbind pe buze apa
venită din adâncul
ascunsului respins,
şi renăştea povara
Sisifului, murind.
Rămasa numai urma,
dar veşnică e pana.
***
La poarta vieţii-am stat
şi-am plâns.
Am închis ochii
şi-am numărat anii
pe care nu-i puteam atinge.
Eram un pandativ
şi tu erai linia
ce mă ţinea legat
de viul din noi.
Lipsea esenţa
şi ceea ce strigam
era acoperit
de flacăra
privirii tale.
Acum aştept.
Dar glossa nu s-a încheiat.
Încă.
Celtic cânt
Atunci când nu vor mai cânta
mările,
durerea şi speranţa noastră,
atunci când luminile s-or stinge,
pe recele cer al nopţii,
atunci când soarele va merge
să-şi ducă somnul veşnic
sub apa ce o preschimbă-n sânge,
adu-ţi aminte, copile,
de zborul zeilor ce ne îndrumă.
Fii aprig, fii viteaz, fii piatră,
şi călăuzeşte-ne pe noi,
Strămoşii,
pe drumul de-amintiri creat.
***
Privesc cântul de harfe
cum tremură-n lumină,
şi scutur versul sacru
al pajiştilor albe.
Pe braţele de lemn,
cununilor de laur
le-nchin balada sfântă,
Jucând pe aripi ude,
coralii de smarald,
de apă şi-alabastru.
Din zborul lin de bine vestitor
eu făuresc urări de pace.
Verdele dafinilor
şi al măslinilor curaţi
se-aşează pe pământ.
Laudă lor,
cântărilor de harfă!
***
Nu am crezut în tine,
şi rău îmi pare
Iubito.
Da, ascult acum,
singur,
foşnetul fulgilor
ce-mi cad în palme.
I-ascult cum mor,
Iubito,
i-ascult cum plâng,
şi sorb lacrimile
în care se scaldă
trupul lor alb,
singur.
Îmi aduc aminte
de tine,
Iubito,
de trupul tău
din marmură măiastră,
divin sculptată,
de Creatorul aspru.
Nu am crezut în tine,
şi-mi pare rău
Iubito.
***
Cenuşa mândriei se scaldã în noi,
Se scurge odatã cu timpul,
Cu praful anemic, rãmas
În pereţii sparţi ai clepsidrei.
Cenuşa iubirii se rupe în noi
Ca falii obtuze deschise-n pãmânt-
Sângerând, ne rugãm în tãcere,
Citind semnele sumbre-ale nopţii.
Pe cer, o linie închisã viseazã,
Traversând infinit, şi moarte, şi viaţã:
E cenuşa rãmasã din izvorul luminii,
E urma de phoenix pãstratã în gheaţã.
Graalul noului Ev
O urmã de sânge se-adapã din vinul sfinţit.
De sus, Tatãl trimite un fulg de speranţã-
Analgezicul durerii ce va sã vie.
De sus, Duhul Sfânt trimite un potir de venin-
Anticoagulantul ce lasã vinul sã curgã.
Omul rãmâne om în acea clipã,
Vopsind lemnul greu, sfânt, cu adevãr.
Pe urme de bici, praful se-aşeazã-n tãcere:
E doar mãsura tuturor celor vãzute.
Şi aerul intrã mai greu în plãmâni,
Oprit de barierele nasului rupt.
Oţetul se stinge pe buze, şi în acea clipã
Timp şi Univers se opresc şi se cutremurã:
Catapeteasma templului, ruptã,
Rânjeşte demonic spre stradã.
Omul moare- se naşte credinţa.
Ulise in hipermarket
Lãsându-şi lancea şi scutul din mânã,
Se-agaţã de balustrada etajului doi.
De jos, mirosul de pizza îl izbeşte în plin:
Obosit, dupã o luptã pierdutã,
Şi fãrã de rost, zgârie buzunarul tunicii Kenvelo,
Cãutând un dinar.
Stingherã,o hârtie murdarã îi scapã din mânã:
Plinã de sudoare şi parfum, plinã de jeg şi de sãpun,
E goalã de istorie
Desculţ, îşi scoate din geanta Adidas,
Sneakerşii Puma,
Murdari de noroi şi de amintiri
De sub zidurile Troiei.
prea grea îi pare povara durerii
Ce-o poartã în stomac- dar, deh, Penelopa-l aşteaptã
Cu-n Klive Christian acasã.
Liniştit, se gândeşte sã întarzie
Sosirea-i,
Aşa, cu vreo patruzeci de ani,
Mãcar pânã scade inflaţia.
Tango selenar
Se scutură razele
tale, argint viu de
sânge născător.
Lunatic, visător,
şi straniu,
răsfrângi pe lama
cuţitului, din trupul
tău creat, macabra
strălucire.
E noaptea-n care
câinele pământului
îşi strigă prada.
Hipnotic, priveşti
vinul ce cade
precum cascade
mişcătoare,
din pâinea ta.
Şi masca albă-a morţii
se-aşterne pe frunzişul
coşciugului tău,
cu Luna picurându-ţi
pe buze,
stropi,
raze...
