Hephaistos (Ἥφαιστος")

Sunt raul ce curge spre intinderi de cer,
spre valuri create de umbre desarte
miraj in desertul lasat de cuvinte
odata cu drumuri frante departe

Furtuni si oceane forme ne dau
din noroiul purtat de norii imobili,
din margini de lume, in linii trasate-
sigilii marcate in suflete moarte

In pumnii-nclestati ascundem vointa,
lasam ca simunul sa arate schelete
cu degete albe, desenand orizonturi
in care se-nfrupta din lacuri secate

Din temple cazute, case cladim
pe viermii din trupuri temelii se inalta
oseminte formeaza ziduri fragile
luminate de flacari, temute in noapte

Cu maini fara tremur, cu ochii deschisi
inlatura piesa ce inca mai bate-
nu-i vremea sa speri, nu-i locul sa plangi-
singur pe drumuri frante departe

apartinem timpului.

Prometheus ( Προμηθεύς )

Hainele aruncate pe podeaua de fier
in flacari acum, sunt luminate de zi
ma zbat in cenusa dansand spre zabrele
strivite de ziduri imbracate in gri

trupul se schimba, omul dispare
pe umeri apar rani sangerii
coastele rupte isi apara plaga
ce bate haotic in tample pustii

Lipsit de cuvinte, cu buzele arse,
cu lama serata a plamanilor mei
 fragmente de aer taiate in graba
dispar macinate in dintii prea grei

Sfaram cu placere gustul amar
al ultimei clipe scaldate in vin,
otrava din sange naste culoare-
sigilii pictate pe cerul senin.

Prea cald imi pare pamantul
prea greu si plin de inceput si sfarsit-
lipsit de timp, lipsit de durere
eternul devine blestemul primit.

Din agonie, din milenii, din praful stelar
zeii se nasc, fara amintiri sau dorinte-
hraniti de credinte, distrusi de vointa
Isi scriu fara lacrimi porpriul final.

Hestia ( Ἑστία )

Priveste cum norii pe pamant se aduna,
cum sunetul se naste din focuri sihastre,
din stanci flagelate de rani fumegande

Atinge cu maini tremurand de extaz
fuioare de apa si ochii din care
nopti fara astre nu pot evada.

Contururi de trupuri se pierd in cenusa-
Departe sunt oameni, departe sunt zeii,
Aproape de noi sunt clipe ce trec

Le numara in ritmul cantat de natura-
de nori sarutand pamantul murdar
de urme lasate de propriul vlastar.

Arcade solare zdrobesc canavaua-
orbite, pasari deseneaza orbite
sfarsind ca jertfa pe altarul ceresc

Te privesc si ascult cum inima-ti bate,
in tempoul aripilor smulse de zbor-

Noaptea ne-ascunde in flamuri albastre,
in temple ruinate de furtuna din noi.

Theia ( Θεία )

Priveste rana deschisa a diminetii

sangerand din trupul cel rece al noptii

cuprinde cu ochii  pastelul descris

de stropii ce cad din bolta cereasca

Asterne pe panza mainilor tale

culoarea iubita de zeii cazuti

dorita, temuta dar mult prea departe

de atingeri profane, de anii trecuti

Pe umeri asterne aripi taiate

din  corpul distrus de extaz-

din umbre, lumina si vise

tese drumul spre astre-

ultimul drum.

Asteria ( Ἀστερία )

Scriu in tacere
scriu pentru noi
scriu cuvinte ce prind forma
din cenusa caderii
din argila diforma
modelata devreme
arsa de ultimul zbor

Scriu pentru tine
cand tu nu asculti
cand tu nu auzi cum orele trec
cum rup din stancile aspre
fragmente de aripi
innegrite de cer

Scriu pentru nopti inecate in argint
ce-si scutura roua-n ferestre de zi
pe fruntile reci a doi trecatori
purtati de blestem sau destin
pe drumuri fara rascruce.

Scriu pentru tine,
scriu pentru noi,
scriu in speranta ca poate
scriu pentru doi.

Hypnos ( Ὕπνος )

Somnul ma cuprinde in brate de gheata.
Simt cum tacerea isi tine discursul-
ritualul din noapte cu-n singur adept

Pe-altarul de piatra sculptat de licheni
astern ofranda de zei cautata-
trupuri de foc din anii trecuti.

Lumina arcadei din templul secat
imbie la calm, placere si chin-
agonia jertfei se-ncheie subit.

Fumul imbraca lumina in linii de alb,
in linii de pace de mult timp dorite-
semnul spre care ma-ndrept cu speranta
ca ruga nespusa a fost ascultata

De mult zeii nu-mi mai aud glasul
surziti de pamantul ce cade din cer
pe ruine macinate, pe altare cazute,
in pagini nescrise scaldate de fum. 

Tyche ( Τύχη )

Pe urme sapate in stanci sfaramte
de focul ce curge incet dinspre zari
uitate de timp in cenusa pictata
pe porti ferecate de zeii din noi

se-asterne zapada in ierni fara nume-

din gheata ce scalada fantani efemere
pe insule uitate in mari mult prea calme
in care eroi ratacesc prin ani si istorii
sculptez in viziunile reci, fara noima,
suflul de viata ce adie acum.

Sa fie lumina, sa fie culoare,
acolo unde norii incep sa existe
cand ziua si noaptea devin provocare-
cand muntii se nasc direct din oceane

Sa fie zenitul credinta pelegrinului
pe cai neumblate de cei ce nu cred
ascunse in umbrele noptii albastre
intre ingeri si demoni, in focul din cer.

Eurybia ( Εὐρυβία )

Nu spunem nici un cuvant.

Lasam tacerea sa umple spatiul din noi,
paharul prea plin sa inunde sertare de timp,
secunde pierdute in care eram
distrasi de temple de lut scaldate-n ruina

Din tot ce-ar fi fost culegem pamantul
secat de dorinta, mister, provocare
si seva din arbori batrani adunata in cupe
de furii distruse in nopti fara astre

Turnuri se sfarma, ziduri se rup,
contururi de ora adapa tarana,
cuvinte renasc din spectrul furtunii-

nascuti din iubire, distrusi de uitare
navigam fara stiinta spre proxime porturi
cu ancore grele, cu vele sfasiate
cu hule sufocand albul siaj

Tarmuri apar scaldate-n lumina.

Voit, ne zdrobim de stanci transparente
presarate cu fire smulse din nori

Paharul secat asteapta ofranda,
uitat pe-altarul a tot ce n-am fost-
sertarul deschis inghite corabii
inchise in sticle murdare de praf

Hemera ( Ἡμέρα )

Arunca in aer pumnul de praf
strans din urna albastrului cer
si lasa culoarea sa cada subit
in opus de note tacute

atinge, picteaza bolta noptii ce vine
cu degete patate de ziua de ieri
si lasa ca ziua de azi se renasca
reflexii de sticla, reflexii de jar
in neguri celeste de zei adoptate

Muntii batrani se invelesc in ceata,
soimi se zdrobesc de vazduh sau de astre-
cuprinde-i in cupe de marmura rece
si simte durerea ce-n strigat o revarsa

In adieri de furtuna cautam nota perfecta
completand simfonia compusa in zori
distrusa de praful ce inca se-asterne
pe urne uitate de cerul din noi.

Nyx

Vantul saruta varfuri de degete
in valuri de dune miscate de timp,
de apa sorbita cu sete de trupuri

Ascult cum purtate de furtuni efemere
fire de aur astern pe pamantul din noi
trese patate de amintiri si cuvinte

cum rup in tacere barierele mintii
si las torentul sa curete albul
din pagini nescrise, din tot ce nu stim

in haos distrugem fragmente din noi
si nastem arabescuri pictate lasciv
pe panza tesuta de pasii de dans

Culori arunca scantei de lumina
in ochi ce ascund mister si dorinta-
atingeri de foc pe trupuri de ger

Asculta cum ploaia sterge urmele noastre,
poteci impietrite uitate de timp
sculptate de soare, de furtuni efemere
printre dune stinghere pe care natura
le imbraca acum in verde, in gri.