Thalassa

Ramai cu mine, pastreaza tacerea,

asculta noaptea cum curge

cum mangaie catarge si trupuri de lut

si-asterne pe cerul ce încă ne imbraca

infernul caderii.

Asculta cuvinte cernute prin ganduri de jar-

aprinde cu ele povara dorintei

aprinde rugul ce arde in noapte

in ritmul furtunii  ce spinteca marea

Voi naviga spre tarmuri de lumina

spre stanci sfaramate de fulgere albe

Dar ploaia ce cade nu iarta-

ape de calm ma imbraca in giulgiul agoniei

abisul  ma cuprinde in brate de gheata

cand focul se stinge la mal.

Ramai cu mine, pastreaza tacerea

asculta cum vela gingasa primeste sarutul-

sarutul ce poarta corabia damnata

spre zari de mister cuprinse de infern

spre rugul stins ce arde in noapte.

Melancholia

Nu am ales povara ce mi-ai dat
nu am ales ca noi sa fim sculptati de drumul
ce ne desparte cand ne regasim in el

te ascundeai in ceata ce se lasă peste raul
in care vara ne purta- goi, tineri, calatori,
nuclee simple, abstracte, fuzionand
sprea a sfarsi in propria lumina

acordul de vioara al serii de cristal
in care pasari albe atingeau tot cerul
purtate de un vis si-un suflet-
lasai lumina sa-ti sarute trupul
lasai ca vara sa se scurga peste noi
si ascultam cum timpul mangaie arcusul

pe acelasi drum ma poarta pasii acum
si vantul rece al toamnei aduna norii cenusii-
e un ocean de gri in care ma scufund
sunt mari de rosu ce ma tin la mal
sunt tarmuri de lumina spre care ma indrept
si-acorduri de vioara ce nu dispar in larg

Mesaj in sticla

Imbraca haina ploii ce vine-
pe umerii goi asterne tacerea-
priveste arborii grei cum tin
cerul si muntii
pe trupuri batrane

amestecă lacrimi si apă-
alchimia fiintei perfecte
se naste din vise distruse
si zorii zilei ce vine

in sticla ce poarta un semn
prin ani si furtuni
te-ascunde

e atat de multa liniste si pace
in locul unde tarmuri
nu isi arata negrul contur

in timp, lumina se-ascunde
iar marea isi va cere tributul-

Candva, ma voi opri pe-o plaja.
Mainile tale vor curma agonia-
vei prinde in degetele tale
lacrimile si apa ploii ce cade
pe umerii tai goi.

Charon

pe ochii zeilor se-astern

monezile  luntrasului

din trupul templelor se ridica

ziduri de sticla

le asezam intre noi si trecut

intre om si pacat

deschide portile mintii-

ruginite, se vor rupe

sub greutatea timpului

dincolo de ele se ascund

tarmuri de pace si linii de creta,

fragmente de cer si sunet de harfe

perfectiunea trupului

devine decadenta

arta devine mister

omul devine pamant

pe ochii zeilor se astern

monezile luntrasului-

corabia-i insa de mult

nu mai trece raul secat.

Phobos

Aprinde rugul pe care stau-

jertfa iti aduc tie
zi de zi, fiinta mea

aprinde trupul invins
si elibereaza visul-

aripi de flacari purta-vor
om si dorinta
spre cerul de sticla

ma voi lipi de el
iar zorii de zi ma vor stinge

in noapte lasa-voi sa cada
bucati de suflet arzand

le vei cuprinde in palma
si vei naste dorinta-

nu iti ascunde privirea
in care furtuna se aduna

arunca torta spre mal-
voi ancora acolo
in noptile albastre de vara
in umbra marmurei tale

aprinde rugul pe care stau-
nu lasa ploaia ce cade
sa-mi stinga aripile

nu lasa cenusa sa se adune-
nu vreau sa renasc

Furtuna

Acordul violet al noptii ce vine
asterne pe drumul de piatra albastra
linii de sunet  si linii de viata

Nisipul se scurge  prin sticla clepsidrei celeste
iar marea se ascunde in abisul
deschis de varfuri de munte

serpi de lumina arunca veninul
spre umbre de nori, spre urme de om

Ne regasim in timp si pamant
intre apa din cer si focul din noi

alchimia primordiala a unui cor violent
de instinct si dorinte, de pasiuni si uitare

sub masca de lut asternem cuvinte-
testamenul intrebarilor fara raspuns

In urma lasam istorii scrise in piatra
privind spre drumul pe care
pasii au tacut

Pamantul din noi devine nisip,
iar apa ne poarta spre drumuri
de piatra albastra.

Eretic

Pe fiecare latura a unei biblii
asterne flamura verde
a altei religii.

Pe flamura verde aseaza
o alta carte sfanta

Curand, vei cladi un zid
in spatele caruia te poti ascunde

Dincolo de zid se vor ridica
turnuri de fildes si oameni de lut.

Vei pluti in deriva
ani intregi in care prin sange
cerneala se-asterne pe pagini,
paginile cladesc imperii,
imperiile devin cenusa-

materia din care vei renaste
cand adevarul va orbi
prin simplitatea sa

Zidul se va risipi. In timp,
hartia va putrezi,
flamura isi va pierde culoarea
oamenii vor pierde credinta

Turnuri ce cad, unul cate unul
vor aminti vremelnicia vietii
si vor deschide calea
spre linii de cer si pamant.

Pe fiecare latura a unei carti
asterne cuvintele tale-
crezul ce te poarta
dincolo de ingerii de sticla si fier
ai anilor tai.

Secunda

Intre noi e un spatiu simplu
compus din fragmente de suflet
si vise spulberate

Intre noi e un abis de nepatruns
in care calmul si furia
se regasesc in perfectiunea
unei relatii pline de viata

Intre noi e timpul ce ne-a distrus.

La inceput am fost doua linii,
impreuna,
desenati de zeii ce i-am renegat,
spre a fi nemuritori.

Dar liniile au inceput sa se desparta,
cerneala s-a subtiat in lacrimi
si pagini intregi au ramas nescrise.

Am urmarit aceeasi secunda
cum se zbate in colivia desenata
de linille ce nu au inchis cercul.

Intre noi a fost simplitatea
unei singure dorinte
dar am sfarsit prin a uita de noi.

Exil

Vazut-am arbori vechi si putrezi

cum strajuiau batrana casa

Cum frunze moarte sunt purtate

pe-un drum pe care pasii au tacut

In ploaia rece am stat si-am plans-

am ascultat cum glasul tau s-a stins

Pe drumul care ne-a purtat in anii

in care norii inca se jucau pe cer

E doar pamant si apa acum

e lutul in care omul s-a pierdut

Si locul unde ne luptam cu fiinte

nascute de un suflet pur

se pierde in rugina amintirea

ce ne purta in zborul lin spre cer

Nu am stiut ca timpul trece ca o umbra

Nu am stiut ca maine va fi ieri

Ca astazi nu exista niciodata- 

e doar un joc venit de nicaieri

Si tot ce fac e spre a uita-

nu doare tot ce nu iti amintesti

Vazut-am arbori vechi si putrezi

cum strajuiau strainul care

purtat de amintiri se lasa 

pe drumul inecat de ploi.

***

E atat de multa liniste si pace
aud cum arborii batrani vorbesc cu cerul
in nopti de vara cuprinse de mister
cand zei si oameni deopotriva
se-aduna-n jurul focului celest

Si din scantei ce se ridica
murind, catre parintii lor
noi suflete se nasc
in dansul umbrelor, tacut.

E atat de multa liniste si pace
pe tarmuri desenate de nisip
de timp, de ape si de pasi,
de-amintirea unui veac, odata
cand ascultam povata zeilor,
murind.