Himinglæva

Ascult in tacere pianul cum tese

povesti de iarna in dansul fulgilor albi

presarati pe sarcofagul negru, masiv

in care notele refuza odihna.

Candelabre aprinse in noapte arunca

jocuri de umbre in lumea lipsita

de culori si de viata- mantia iernii

devine stapana pe inimi de gheata

Strivesc zapada in urme efemere

singur pe drumuri ce nu se mai vad

prefer langa mine viscolul aspru-

oglinda furtunii din cantecul meu

Ramai amintire doar in secunde

strapunse de ace inghetate in timp

in note pastrate sub lemnul funebru

de tortele aprinse ce nu le mai simt.

Iðunn

Daca ai stii cum secundele trec
prin trupuri, in cer, spre astrele stinse
demult, tare demult, cand ochii
vedeau dincolo de negura noptii
nimfe in undele izvoarelor limpezi

daca ai stii cum lutul stravechi
prinde in lanturi emotii si vise,
cum aripi stau frante pe margini de ora
aprinse pe rugul mandriei

Daca ai stii cuvintele cum dor
cum smulg bucati din suflet si le transforma
in stropi de cenusa arzand intre gene

ai uita cum sa numeri ani si decenii
ai stii cum sa-mparti lumea in doi.

Víðarr

Simt cum intunericul ma cuprinde
cum demoni apar din umbre stravechi
patand lumina cu noaptea furiei lor

Maini reci imi sfarama craniul fragil
si lasa amprente murdare sa curga
spre ochii ascunsi de neguri obscure

din trupuri de foc si cenusa apar
aripi manjite de lutul creatiei
spre ultimul zbor deschise in cer

gradini putrezite devin pamantul promis
si trunchiuri zdrobite stau straja in noi
oprind eternul in a-si naste povara.

Aprinde-ti armura cu sangele cald
din jertfa smulsa de zeii ucisi raspandita
in ultima noapte otravita de timp.

Vánagandr

Rugina roade din verdele verii,
arbori batrani se pregatesc de intuneric,
corbii astern mitre inghetate
pe albele cranii cizelate de vant

In aer valkirii prazile cara
spre masa bogata a zeilor cruzi
Ales-au pecetea vietii cine o poarta,
ales-au osanda victoriei lor.

Drakkare fumega inca in larg
iar scuturi devin monezile marii,
piatra accepta povara amintirii
prin rune sapate adanc de eroi.

Pustie e sala ospatului vesnic-
si afla tarziu ca oameni si zei
sfarsesc impreuna cu trupuri macinate
de coltii ascutiti ai lupilor gri.

Deimos ( 'Δεῖμος)

Am incetat sa exist-

sufletul isi traieste osanda,
in haosul ce scrie partitura
unei simfonii surde pe riduri absurde,
cu umbre ce vin si dispar
in ochii lipsiti de lumina-
ma scald in raul pe care luntrasul
relaxat isi asteapta dejunul.


Pe umeri port un cer parasit
de astre,  de soare, de culori
si de mine-
Metalic, griul invaluie lumea.

Din cand in cand, colosale morminte
lasa lumina sa patrunda afara-
sticla striveste intunericul in refractii
ce-si curma existenta zdrobite de asfalt.

Orasul devine locul in care
pierdut intre nori, te lovesti de o piatra-
realitatea revine si iti bate in tample
si te arunca intre oameni, fara o harta. 

Odiseu (Ὀδυσσεύς)

Ne vom juca in nisipul fierbinte

si vom cladi castele efemere

precum copiii verii 

uitand de toamna ce vine

Marea se curma in cer iar cerul

coboara in noi, albastru si pur-

atingem cu degetele mintii

fauna formata de nori

Plutim in deriva fara sa stim

de stanci ascutite ce prada-si asteapta

fara sa stim de semnele iernii

ascunse sub chipuri de tineri.

Zeii se nasc si pier odata cu noi

pietre funerare

dau nastere lacaselor de cult-

altare pagane sangereaza inca

in jertfa din inimi formata-

purtam trupuri lipsite de viata

pe drumuri lipsite de tel,

in mari lipsite de cer

ascundem furii inlantuite

Zeii se nasc si pier odata cu noi

in castele de nisip inchisi

precum copiii verii ce uita

de toamna ce se zbate in ei. 

Suvenir ( Snowdome )

Cuprind intre maini orase in ape
ascunse in fulgi de zapada curata-
cristalul opreste furtuna afara
si lasa lumina sa astearna miraje

Pe trotuarul murdar, pictat de apus
sunete aspre se-odihnesc printre dale-
adorm si renasc in ritmuri absurde
in mica lor lume fara culoare

Te pierd printre oameni grabiti sa indure
decenii macinate de intrebari si de moarte-
printre trupuri in gri, in negru, formale
esarfa-ti albastra devine tot cerul din noi

Gradini de cuvinte isi scutura iarna-
pe pagini de praf inghitite infloresc;
cu ochii inchisi desenezi universuri-
portrete distruse demult regasesc.

Porti ferecate de  ani si memorii
dispar atunci cand tu le deschizi-
din orasul invelit in fulgi de zapada
privesc cum lumea in maini o cuprinzi.

Enyo ( Ἐνυώ )

Inchid capacul pianului rece-
prins intre game, evit note
lovite abrupt de tacere.

Lumina asterne pe margini
pete de praf- copiii uitarii
se-opresc obositi
pe trepte efemere.

Corzi ruginite strajuiesc
intrarea in templul de lemn-
coloanele fine sunt roase
de carii crescute in timp.

Evita urmele lasate de mine-
asterne-ti singur drumul
pe fildesul pagan in care
neutrul  devine negru sau alb.

Iti las amintire o pagina alba-
iti las amintire propriul destin.

Geometrie abstracta

Din piatra am sculptat un chenar-
am adunat in el imagini, sunete, siluete

l-am modelat impreuna,
pastrand forma primara-
schimband continutul,
am alterat viitorul

In cele patru colturi
am lasat spatii libere
visand si dorind
sa fie implinite

Ascuns in ungherele mintii
frica prindea radacini-
intre noi lipsea o latura.

Dintre noi disparuse cuvantul.
Fara liant, am modificat structura-
triunghiul tacerii
ne-a lasat subreziti

Geneza cercului a luat sfarsit.

Hephaistos (Ἥφαιστος")

Sunt raul ce curge spre intinderi de cer,
spre valuri create de umbre desarte
miraj in desertul lasat de cuvinte
odata cu drumuri frante departe

Furtuni si oceane forme ne dau
din noroiul purtat de norii imobili,
din margini de lume, in linii trasate-
sigilii marcate in suflete moarte

In pumnii-nclestati ascundem vointa,
lasam ca simunul sa arate schelete
cu degete albe, desenand orizonturi
in care se-nfrupta din lacuri secate

Din temple cazute, case cladim
pe viermii din trupuri temelii se inalta
oseminte formeaza ziduri fragile
luminate de flacari, temute in noapte

Cu maini fara tremur, cu ochii deschisi
inlatura piesa ce inca mai bate-
nu-i vremea sa speri, nu-i locul sa plangi-
singur pe drumuri frante departe

apartinem timpului.

Prometheus ( Προμηθεύς )

Hainele aruncate pe podeaua de fier
in flacari acum, sunt luminate de zi
ma zbat in cenusa dansand spre zabrele
strivite de ziduri imbracate in gri

trupul se schimba, omul dispare
pe umeri apar rani sangerii
coastele rupte isi apara plaga
ce bate haotic in tample pustii

Lipsit de cuvinte, cu buzele arse,
cu lama serata a plamanilor mei
 fragmente de aer taiate in graba
dispar macinate in dintii prea grei

Sfaram cu placere gustul amar
al ultimei clipe scaldate in vin,
otrava din sange naste culoare-
sigilii pictate pe cerul senin.

Prea cald imi pare pamantul
prea greu si plin de inceput si sfarsit-
lipsit de timp, lipsit de durere
eternul devine blestemul primit.

Din agonie, din milenii, din praful stelar
zeii se nasc, fara amintiri sau dorinte-
hraniti de credinte, distrusi de vointa
Isi scriu fara lacrimi porpriul final.

Hestia ( Ἑστία )

Priveste cum norii pe pamant se aduna,
cum sunetul se naste din focuri sihastre,
din stanci flagelate de rani fumegande

Atinge cu maini tremurand de extaz
fuioare de apa si ochii din care
nopti fara astre nu pot evada.

Contururi de trupuri se pierd in cenusa-
Departe sunt oameni, departe sunt zeii,
Aproape de noi sunt clipe ce trec

Le numara in ritmul cantat de natura-
de nori sarutand pamantul murdar
de urme lasate de propriul vlastar.

Arcade solare zdrobesc canavaua-
orbite, pasari deseneaza orbite
sfarsind ca jertfa pe altarul ceresc

Te privesc si ascult cum inima-ti bate,
in tempoul aripilor smulse de zbor-

Noaptea ne-ascunde in flamuri albastre,
in temple ruinate de furtuna din noi.

Theia ( Θεία )

Priveste rana deschisa a diminetii

sangerand din trupul cel rece al noptii

cuprinde cu ochii  pastelul descris

de stropii ce cad din bolta cereasca

Asterne pe panza mainilor tale

culoarea iubita de zeii cazuti

dorita, temuta dar mult prea departe

de atingeri profane, de anii trecuti

Pe umeri asterne aripi taiate

din  corpul distrus de extaz-

din umbre, lumina si vise

tese drumul spre astre-

ultimul drum.

Asteria ( Ἀστερία )

Scriu in tacere
scriu pentru noi
scriu cuvinte ce prind forma
din cenusa caderii
din argila diforma
modelata devreme
arsa de ultimul zbor

Scriu pentru tine
cand tu nu asculti
cand tu nu auzi cum orele trec
cum rup din stancile aspre
fragmente de aripi
innegrite de cer

Scriu pentru nopti inecate in argint
ce-si scutura roua-n ferestre de zi
pe fruntile reci a doi trecatori
purtati de blestem sau destin
pe drumuri fara rascruce.

Scriu pentru tine,
scriu pentru noi,
scriu in speranta ca poate
scriu pentru doi.

Hypnos ( Ὕπνος )

Somnul ma cuprinde in brate de gheata.
Simt cum tacerea isi tine discursul-
ritualul din noapte cu-n singur adept

Pe-altarul de piatra sculptat de licheni
astern ofranda de zei cautata-
trupuri de foc din anii trecuti.

Lumina arcadei din templul secat
imbie la calm, placere si chin-
agonia jertfei se-ncheie subit.

Fumul imbraca lumina in linii de alb,
in linii de pace de mult timp dorite-
semnul spre care ma-ndrept cu speranta
ca ruga nespusa a fost ascultata

De mult zeii nu-mi mai aud glasul
surziti de pamantul ce cade din cer
pe ruine macinate, pe altare cazute,
in pagini nescrise scaldate de fum. 

Tyche ( Τύχη )

Pe urme sapate in stanci sfaramte
de focul ce curge incet dinspre zari
uitate de timp in cenusa pictata
pe porti ferecate de zeii din noi

se-asterne zapada in ierni fara nume-

din gheata ce scalada fantani efemere
pe insule uitate in mari mult prea calme
in care eroi ratacesc prin ani si istorii
sculptez in viziunile reci, fara noima,
suflul de viata ce adie acum.

Sa fie lumina, sa fie culoare,
acolo unde norii incep sa existe
cand ziua si noaptea devin provocare-
cand muntii se nasc direct din oceane

Sa fie zenitul credinta pelegrinului
pe cai neumblate de cei ce nu cred
ascunse in umbrele noptii albastre
intre ingeri si demoni, in focul din cer.

Eurybia ( Εὐρυβία )

Nu spunem nici un cuvant.

Lasam tacerea sa umple spatiul din noi,
paharul prea plin sa inunde sertare de timp,
secunde pierdute in care eram
distrasi de temple de lut scaldate-n ruina

Din tot ce-ar fi fost culegem pamantul
secat de dorinta, mister, provocare
si seva din arbori batrani adunata in cupe
de furii distruse in nopti fara astre

Turnuri se sfarma, ziduri se rup,
contururi de ora adapa tarana,
cuvinte renasc din spectrul furtunii-

nascuti din iubire, distrusi de uitare
navigam fara stiinta spre proxime porturi
cu ancore grele, cu vele sfasiate
cu hule sufocand albul siaj

Tarmuri apar scaldate-n lumina.

Voit, ne zdrobim de stanci transparente
presarate cu fire smulse din nori

Paharul secat asteapta ofranda,
uitat pe-altarul a tot ce n-am fost-
sertarul deschis inghite corabii
inchise in sticle murdare de praf

Hemera ( Ἡμέρα )

Arunca in aer pumnul de praf
strans din urna albastrului cer
si lasa culoarea sa cada subit
in opus de note tacute

atinge, picteaza bolta noptii ce vine
cu degete patate de ziua de ieri
si lasa ca ziua de azi se renasca
reflexii de sticla, reflexii de jar
in neguri celeste de zei adoptate

Muntii batrani se invelesc in ceata,
soimi se zdrobesc de vazduh sau de astre-
cuprinde-i in cupe de marmura rece
si simte durerea ce-n strigat o revarsa

In adieri de furtuna cautam nota perfecta
completand simfonia compusa in zori
distrusa de praful ce inca se-asterne
pe urne uitate de cerul din noi.