Sunt nopti de vara in care
negru si pur, cerul
cu zei si vise luminand
se-asterne
pe drumuri de munte
Departe zaresc templul distrus.
Coloane de marmura alba
tocite de-al timpului curs
ascund sub umbre miscatoare
fauni batrani
si nimfe efemere
Prin arbori sunet de flaut
sare din coroana-n coroana-
un dafin descopera simplu
prin cantecul stins
ochii din cer.
Am strabatut de-atatea ori acel drum
doi muritori si urme prin timp
am pretuit aceeasi secunda-
aceeasi secunda prefacuta in scrum.
Si-n linii obtuze descrise de munti
privesc cum pamantul se naste-
sunt templul lipsit de un nume
lipsit de iubirea ce-o canti
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
esti liber sa spui ce vrei, dar conteaza doar ce vrei sa spui cu adevarat...