Omega

I'll have to break a promise,
I have to break thine heart
For dawn will come tomorrow,
and worlds will fall apart.

Heretics burn to ashes
as I embrace the darkness-
may new gods be remembered
as furies stormed by madness.

May death never follow
the mud where all began
when angels felt just sorrow
where still there is no Sun.

You have to break a promise,
You have to let me know-
are there no roads to wander
nor wonders to let go?

Ragnarøkkr

Degetele se agata de cer-

radacini rascolesc solul albastru

brazdat de avalansa continua

a albelor stanci

Gasesc forme in iluzii taiate

din marmura suprarealista-

mustati ascutite  rad si formeaza

indicatoare in cadranele scurse

pe margini de lume

Crucifixul desprins din pamant

arde in drumul spre negrul eter-

iar chipul terorii ascunde in privire

teroarea miilor de chipuri.

Cavalerii devin linii perfecte,

rupte de dogma Euclidiana-

sagetile rosii se scalda

in cenusa lemnului sfant.

Ixtab

Lasa cortina sa cada-

Scena e pustie, luminile s-au stins;

intunericul imbraca actorul

in forma-i primara.

Sub chipul fara zambet se ascund

sute de povesti, mii de oameni,

in mintea cuprinsa de nebunie

teatrul devine propria inchisoare.

Lasa cortina sa cada

peste muzica ce nu o auzi,

peste versuri, istorii, viata-

actorul ramane scribul

ce n-a incetat sa-si scrie necrologul.

Piesa e simpla, dar de neinteles

finalul il stii, cuprinsul ramane ascuns

iar inceputul il uiti-

Lemnul te inveleste in mantia-i rece

si devii parte din scena,

devii umbra invaluita in lumina.

Nocturne

Te caut in pagini vechi in care

batai de inima au devenit cerneala,

te caut in culori asternute incet

de anii ce au trecut prin noi,

printre noi.

Te ascunzi in note de chitara

in primaveri sculptate in gheata

in umbra verilor in care noaptea

ne invelea in stropi de lumina

Te gasesc in randuri presarate

de greseli, de cuvinte uitate

de umbre ce-au fost si ce sunt

straja abisului din noi

Furii inlantuite se zbat in agonie,

in pragul ruinelor templului tau-

pagini vechi ard pe altarul distrus

batai de inima ce le vreau inapoi. 

Himinglæva

Ascult in tacere pianul cum tese

povesti de iarna in dansul fulgilor albi

presarati pe sarcofagul negru, masiv

in care notele refuza odihna.

Candelabre aprinse in noapte arunca

jocuri de umbre in lumea lipsita

de culori si de viata- mantia iernii

devine stapana pe inimi de gheata

Strivesc zapada in urme efemere

singur pe drumuri ce nu se mai vad

prefer langa mine viscolul aspru-

oglinda furtunii din cantecul meu

Ramai amintire doar in secunde

strapunse de ace inghetate in timp

in note pastrate sub lemnul funebru

de tortele aprinse ce nu le mai simt.

Iðunn

Daca ai stii cum secundele trec
prin trupuri, in cer, spre astrele stinse
demult, tare demult, cand ochii
vedeau dincolo de negura noptii
nimfe in undele izvoarelor limpezi

daca ai stii cum lutul stravechi
prinde in lanturi emotii si vise,
cum aripi stau frante pe margini de ora
aprinse pe rugul mandriei

Daca ai stii cuvintele cum dor
cum smulg bucati din suflet si le transforma
in stropi de cenusa arzand intre gene

ai uita cum sa numeri ani si decenii
ai stii cum sa-mparti lumea in doi.

Víðarr

Simt cum intunericul ma cuprinde
cum demoni apar din umbre stravechi
patand lumina cu noaptea furiei lor

Maini reci imi sfarama craniul fragil
si lasa amprente murdare sa curga
spre ochii ascunsi de neguri obscure

din trupuri de foc si cenusa apar
aripi manjite de lutul creatiei
spre ultimul zbor deschise in cer

gradini putrezite devin pamantul promis
si trunchiuri zdrobite stau straja in noi
oprind eternul in a-si naste povara.

Aprinde-ti armura cu sangele cald
din jertfa smulsa de zeii ucisi raspandita
in ultima noapte otravita de timp.

Vánagandr

Rugina roade din verdele verii,
arbori batrani se pregatesc de intuneric,
corbii astern mitre inghetate
pe albele cranii cizelate de vant

In aer valkirii prazile cara
spre masa bogata a zeilor cruzi
Ales-au pecetea vietii cine o poarta,
ales-au osanda victoriei lor.

Drakkare fumega inca in larg
iar scuturi devin monezile marii,
piatra accepta povara amintirii
prin rune sapate adanc de eroi.

Pustie e sala ospatului vesnic-
si afla tarziu ca oameni si zei
sfarsesc impreuna cu trupuri macinate
de coltii ascutiti ai lupilor gri.

Deimos ( 'Δεῖμος)

Am incetat sa exist-

sufletul isi traieste osanda,
in haosul ce scrie partitura
unei simfonii surde pe riduri absurde,
cu umbre ce vin si dispar
in ochii lipsiti de lumina-
ma scald in raul pe care luntrasul
relaxat isi asteapta dejunul.


Pe umeri port un cer parasit
de astre,  de soare, de culori
si de mine-
Metalic, griul invaluie lumea.

Din cand in cand, colosale morminte
lasa lumina sa patrunda afara-
sticla striveste intunericul in refractii
ce-si curma existenta zdrobite de asfalt.

Orasul devine locul in care
pierdut intre nori, te lovesti de o piatra-
realitatea revine si iti bate in tample
si te arunca intre oameni, fara o harta. 

Odiseu (Ὀδυσσεύς)

Ne vom juca in nisipul fierbinte

si vom cladi castele efemere

precum copiii verii 

uitand de toamna ce vine

Marea se curma in cer iar cerul

coboara in noi, albastru si pur-

atingem cu degetele mintii

fauna formata de nori

Plutim in deriva fara sa stim

de stanci ascutite ce prada-si asteapta

fara sa stim de semnele iernii

ascunse sub chipuri de tineri.

Zeii se nasc si pier odata cu noi

pietre funerare

dau nastere lacaselor de cult-

altare pagane sangereaza inca

in jertfa din inimi formata-

purtam trupuri lipsite de viata

pe drumuri lipsite de tel,

in mari lipsite de cer

ascundem furii inlantuite

Zeii se nasc si pier odata cu noi

in castele de nisip inchisi

precum copiii verii ce uita

de toamna ce se zbate in ei.