Himinglæva

Ascult in tacere pianul cum tese

povesti de iarna in dansul fulgilor albi

presarati pe sarcofagul negru, masiv

in care notele refuza odihna.

Candelabre aprinse in noapte arunca

jocuri de umbre in lumea lipsita

de culori si de viata- mantia iernii

devine stapana pe inimi de gheata

Strivesc zapada in urme efemere

singur pe drumuri ce nu se mai vad

prefer langa mine viscolul aspru-

oglinda furtunii din cantecul meu

Ramai amintire doar in secunde

strapunse de ace inghetate in timp

in note pastrate sub lemnul funebru

de tortele aprinse ce nu le mai simt.

Iðunn

Daca ai stii cum secundele trec
prin trupuri, in cer, spre astrele stinse
demult, tare demult, cand ochii
vedeau dincolo de negura noptii
nimfe in undele izvoarelor limpezi

daca ai stii cum lutul stravechi
prinde in lanturi emotii si vise,
cum aripi stau frante pe margini de ora
aprinse pe rugul mandriei

Daca ai stii cuvintele cum dor
cum smulg bucati din suflet si le transforma
in stropi de cenusa arzand intre gene

ai uita cum sa numeri ani si decenii
ai stii cum sa-mparti lumea in doi.

Víðarr

Simt cum intunericul ma cuprinde
cum demoni apar din umbre stravechi
patand lumina cu noaptea furiei lor

Maini reci imi sfarama craniul fragil
si lasa amprente murdare sa curga
spre ochii ascunsi de neguri obscure

din trupuri de foc si cenusa apar
aripi manjite de lutul creatiei
spre ultimul zbor deschise in cer

gradini putrezite devin pamantul promis
si trunchiuri zdrobite stau straja in noi
oprind eternul in a-si naste povara.

Aprinde-ti armura cu sangele cald
din jertfa smulsa de zeii ucisi raspandita
in ultima noapte otravita de timp.

Vánagandr

Rugina roade din verdele verii,
arbori batrani se pregatesc de intuneric,
corbii astern mitre inghetate
pe albele cranii cizelate de vant

In aer valkirii prazile cara
spre masa bogata a zeilor cruzi
Ales-au pecetea vietii cine o poarta,
ales-au osanda victoriei lor.

Drakkare fumega inca in larg
iar scuturi devin monezile marii,
piatra accepta povara amintirii
prin rune sapate adanc de eroi.

Pustie e sala ospatului vesnic-
si afla tarziu ca oameni si zei
sfarsesc impreuna cu trupuri macinate
de coltii ascutiti ai lupilor gri.