Deimos ( 'Δεῖμος)

Am incetat sa exist-

sufletul isi traieste osanda,
in haosul ce scrie partitura
unei simfonii surde pe riduri absurde,
cu umbre ce vin si dispar
in ochii lipsiti de lumina-
ma scald in raul pe care luntrasul
relaxat isi asteapta dejunul.


Pe umeri port un cer parasit
de astre,  de soare, de culori
si de mine-
Metalic, griul invaluie lumea.

Din cand in cand, colosale morminte
lasa lumina sa patrunda afara-
sticla striveste intunericul in refractii
ce-si curma existenta zdrobite de asfalt.

Orasul devine locul in care
pierdut intre nori, te lovesti de o piatra-
realitatea revine si iti bate in tample
si te arunca intre oameni, fara o harta.