Chronos

Păstrează cu tine piesa de ceas
ascultă cum timpul din mine se oprește
cum ții în templul mâinilor tale
muzica simplă ce viața o naște.

ascultă cum roua așterne pe buze
sărutul rece al zilei ce vine
cum munți strălucind în zori nu ating
cu umbre albastre petale de roze

jertfa din noi pe altar sângerează-

șerpii ce sorb nectarul durerii
se sting pe lespezi murdare de piatră
pe cercuri de apă pictate de cer
în ochii deschiși ce nu mai visează.

Păstrează cu tine un chip ce dispare
în liniștea verii,  în negrul abis,
ascunde în templul ce l-am iubit odată
scrisoarea cu tot ce nu ți-am mai zis.

Pictură rupestră

Am traversat atât de multe cuvinte
pe punți de metal și piatra ce leagă
două linii de mal, două spații în alb
atât de aproape, atât de departe


atât de departe de tine
ascuns pe harta trupului tău
ard lumi, și hârtii, și dorință -
cenușa iubirii purtată de vânt
întunecă drumul în pagini de carte

în pagini de carte roase de timp
ascult cu tristețe praful cum cade
ascult cum pașii în noapte se pierd
prin spații și puncte abstract desenate
spre poarta închisă ascunsă în noi

ascunsă în noi e cheia spre cer
spre zorii de zi ai vieții ce vine
a noului ev ce noi l-am creat


Deschide și vezi cum dincolo de ea
vom regăsi câmpii de sunet și tăcere
acorduri de culoare și note de pian

Pe stânci abstracte vom lăsa
urme de mâini, roșii si simple-
ev după ev, vor cunoaște trecutul
vor pune cenușa în vase de lut
la baza punții ce încă ne leagă

atât de aproape, atât de departe

Thalassa

Ramai cu mine, pastreaza tacerea,

asculta noaptea cum curge

cum mangaie catarge si trupuri de lut

si-asterne pe cerul ce încă ne imbraca

infernul caderii.

Asculta cuvinte cernute prin ganduri de jar-

aprinde cu ele povara dorintei

aprinde rugul ce arde in noapte

in ritmul furtunii  ce spinteca marea

Voi naviga spre tarmuri de lumina

spre stanci sfaramate de fulgere albe

Dar ploaia ce cade nu iarta-

ape de calm ma imbraca in giulgiul agoniei

abisul  ma cuprinde in brate de gheata

cand focul se stinge la mal.

Ramai cu mine, pastreaza tacerea

asculta cum vela gingasa primeste sarutul-

sarutul ce poarta corabia damnata

spre zari de mister cuprinse de infern

spre rugul stins ce arde in noapte.

Melancholia

Nu am ales povara ce mi-ai dat
nu am ales ca noi sa fim sculptati de drumul
ce ne desparte cand ne regasim in el

te ascundeai in ceata ce se lasă peste raul
in care vara ne purta- goi, tineri, calatori,
nuclee simple, abstracte, fuzionand
sprea a sfarsi in propria lumina

acordul de vioara al serii de cristal
in care pasari albe atingeau tot cerul
purtate de un vis si-un suflet-
lasai lumina sa-ti sarute trupul
lasai ca vara sa se scurga peste noi
si ascultam cum timpul mangaie arcusul

pe acelasi drum ma poarta pasii acum
si vantul rece al toamnei aduna norii cenusii-
e un ocean de gri in care ma scufund
sunt mari de rosu ce ma tin la mal
sunt tarmuri de lumina spre care ma indrept
si-acorduri de vioara ce nu dispar in larg

Mesaj in sticla

Imbraca haina ploii ce vine-
pe umerii goi asterne tacerea-
priveste arborii grei cum tin
cerul si muntii
pe trupuri batrane

amestecă lacrimi si apă-
alchimia fiintei perfecte
se naste din vise distruse
si zorii zilei ce vine

in sticla ce poarta un semn
prin ani si furtuni
te-ascunde

e atat de multa liniste si pace
in locul unde tarmuri
nu isi arata negrul contur

in timp, lumina se-ascunde
iar marea isi va cere tributul-

Candva, ma voi opri pe-o plaja.
Mainile tale vor curma agonia-
vei prinde in degetele tale
lacrimile si apa ploii ce cade
pe umerii tai goi.