Imi intind bratele spre cer
acolo unde zeii
au incetat sa mai spere.
Imi intind bratele spre mare
acolo unde Ulise
pierdut pentru tarmuri a fost.
Imi intind bratele catre pamant
acolo unde omul
a incetat sa mai existe.
Ruinele templului
se scalda-n praful aurit
dintr-un cadran solar
neingradit de ore.
Pocalul de ambrozie secat
a amutit din ultima otrava
ce-a sangerat
din muritoarea rana-
credinta-n lut si duh
s-a destramat
si-n chip de fier si fulger
dainuim.
Cladit-am jocuri noi
si simple
ce renegau abstractul-
geneza ultimelor clipe
din lutul ce-a ramas in noi
Imi intind bratele spre desert.
Aici, inca, existam.
