Asfaltul ud, negru,
prelungea conturul,
haotic,
hidos de haotic,
inghitind lacom ultimile
scantei de lumina.
Iar apa,
apa plina de pacat,
murdara, singerand,
deschidea rana din mana arsa
de infernul caderii.
Purta in gand si in inima-i
imateriala,
impura si plina de pacat,
semnul caderii.
Durerea...
ce sentiment ciudat! Si-ar fi dorit
ca macar o data Dumnezeu,
sa fie strapuns o secunda,
doar o secunda,
de imperiul ei.
Doar o secunda,
din eternitate!
Prelungit in asfaltul
sfaramat de ploaia furibunda,
un inger cazut,
agonizand in materia straina,
isi stranse cioturile aripilor smulse,
cufundandu-se in somn,
sfasiat de durere.
