Mnemosyne

Am aruncat în mare amintirea ta.
Încet, s-a dizolvat în valuri de calm
ce oglindeau tot cerul, iar lacrimile
se adunau pe plaja albă în care
un soare tomnatic lenevea.

Am încercat  să te readuc la țărm.
Pierdut printre atâtea reflexii,
orbit de lumina ce te ascunde
inevitabil, a urmat naufragiul.

Val după val, liniile chipului tău
au devenit urme de nori pe trupuri de apă,
umbre tăcute ale nopților de jar
când focul plăpând  se stinge la mal.

Târziu, m-am regăsit în semnul de întrebare
desenat pe nisip de marea curioasă-
de ce pașii mă poartă spre locuri pustii
prin care simt că am mai fost

de ce corăbii damnate se pierd printre valuri
și se ascund de furtuni în porturi fără rost?

Semele

E toamnă iar și umbre se lasă
pe drumul pustiu, în pragul de seară-

lumina difuză a verii se stinge
în nori ce se-adună la margini de lume-

E același drum pe care noi ne-am găsit
venind de nicăieri, mergând spre oriunde-

purtați de valuri nevăzute clădite de destin
am eșuat pe stânci ascuțite, departe de mal-

epavele noastre încă ascund comori neștiute
cuprinse în timp de furtuni, de calm și de soare-

lumină la țărm, credință în larg, atrag strălucind
corăbii pierdute, sortite pierii, spre ultimul port-

epavă peste epavă, vor construi un pod
ce leagă stânci ascuțite de drumuri pustii-

Curând furtuna ne-ajunge din urmă
și munții de apă șterg tot ce-am clădit-

În toamna ce cade din cerul funebru
vom fi doar tu și eu-

și tot ce-am iubit.

Chronos

Păstrează cu tine piesa de ceas
ascultă cum timpul din mine se oprește
cum ții în templul mâinilor tale
muzica simplă ce viața o naște.

ascultă cum roua așterne pe buze
sărutul rece al zilei ce vine
cum munți strălucind în zori nu ating
cu umbre albastre petale de roze

jertfa din noi pe altar sângerează-

șerpii ce sorb nectarul durerii
se sting pe lespezi murdare de piatră
pe cercuri de apă pictate de cer
în ochii deschiși ce nu mai visează.

Păstrează cu tine un chip ce dispare
în liniștea verii,  în negrul abis,
ascunde în templul ce l-am iubit odată
scrisoarea cu tot ce nu ți-am mai zis.

Pictură rupestră

Am traversat atât de multe cuvinte
pe punți de metal și piatra ce leagă
două linii de mal, două spații în alb
atât de aproape, atât de departe


atât de departe de tine
ascuns pe harta trupului tău
ard lumi, și hârtii, și dorință -
cenușa iubirii purtată de vânt
întunecă drumul în pagini de carte

în pagini de carte roase de timp
ascult cu tristețe praful cum cade
ascult cum pașii în noapte se pierd
prin spații și puncte abstract desenate
spre poarta închisă ascunsă în noi

ascunsă în noi e cheia spre cer
spre zorii de zi ai vieții ce vine
a noului ev ce noi l-am creat


Deschide și vezi cum dincolo de ea
vom regăsi câmpii de sunet și tăcere
acorduri de culoare și note de pian

Pe stânci abstracte vom lăsa
urme de mâini, roșii si simple-
ev după ev, vor cunoaște trecutul
vor pune cenușa în vase de lut
la baza punții ce încă ne leagă

atât de aproape, atât de departe

Thalassa

Ramai cu mine, pastreaza tacerea,

asculta noaptea cum curge

cum mangaie catarge si trupuri de lut

si-asterne pe cerul ce încă ne imbraca

infernul caderii.

Asculta cuvinte cernute prin ganduri de jar-

aprinde cu ele povara dorintei

aprinde rugul ce arde in noapte

in ritmul furtunii  ce spinteca marea

Voi naviga spre tarmuri de lumina

spre stanci sfaramate de fulgere albe

Dar ploaia ce cade nu iarta-

ape de calm ma imbraca in giulgiul agoniei

abisul  ma cuprinde in brate de gheata

cand focul se stinge la mal.

Ramai cu mine, pastreaza tacerea

asculta cum vela gingasa primeste sarutul-

sarutul ce poarta corabia damnata

spre zari de mister cuprinse de infern

spre rugul stins ce arde in noapte.

Melancholia

Nu am ales povara ce mi-ai dat
nu am ales ca noi sa fim sculptati de drumul
ce ne desparte cand ne regasim in el

te ascundeai in ceata ce se lasă peste raul
in care vara ne purta- goi, tineri, calatori,
nuclee simple, abstracte, fuzionand
sprea a sfarsi in propria lumina

acordul de vioara al serii de cristal
in care pasari albe atingeau tot cerul
purtate de un vis si-un suflet-
lasai lumina sa-ti sarute trupul
lasai ca vara sa se scurga peste noi
si ascultam cum timpul mangaie arcusul

pe acelasi drum ma poarta pasii acum
si vantul rece al toamnei aduna norii cenusii-
e un ocean de gri in care ma scufund
sunt mari de rosu ce ma tin la mal
sunt tarmuri de lumina spre care ma indrept
si-acorduri de vioara ce nu dispar in larg

Mesaj in sticla

Imbraca haina ploii ce vine-
pe umerii goi asterne tacerea-
priveste arborii grei cum tin
cerul si muntii
pe trupuri batrane

amestecă lacrimi si apă-
alchimia fiintei perfecte
se naste din vise distruse
si zorii zilei ce vine

in sticla ce poarta un semn
prin ani si furtuni
te-ascunde

e atat de multa liniste si pace
in locul unde tarmuri
nu isi arata negrul contur

in timp, lumina se-ascunde
iar marea isi va cere tributul-

Candva, ma voi opri pe-o plaja.
Mainile tale vor curma agonia-
vei prinde in degetele tale
lacrimile si apa ploii ce cade
pe umerii tai goi.

Charon

pe ochii zeilor se-astern

monezile  luntrasului

din trupul templelor se ridica

ziduri de sticla

le asezam intre noi si trecut

intre om si pacat

deschide portile mintii-

ruginite, se vor rupe

sub greutatea timpului

dincolo de ele se ascund

tarmuri de pace si linii de creta,

fragmente de cer si sunet de harfe

perfectiunea trupului

devine decadenta

arta devine mister

omul devine pamant

pe ochii zeilor se astern

monezile luntrasului-

corabia-i insa de mult

nu mai trece raul secat.

Phobos

Aprinde rugul pe care stau-

jertfa iti aduc tie
zi de zi, fiinta mea

aprinde trupul invins
si elibereaza visul-

aripi de flacari purta-vor
om si dorinta
spre cerul de sticla

ma voi lipi de el
iar zorii de zi ma vor stinge

in noapte lasa-voi sa cada
bucati de suflet arzand

le vei cuprinde in palma
si vei naste dorinta-

nu iti ascunde privirea
in care furtuna se aduna

arunca torta spre mal-
voi ancora acolo
in noptile albastre de vara
in umbra marmurei tale

aprinde rugul pe care stau-
nu lasa ploaia ce cade
sa-mi stinga aripile

nu lasa cenusa sa se adune-
nu vreau sa renasc

Furtuna

Acordul violet al noptii ce vine
asterne pe drumul de piatra albastra
linii de sunet  si linii de viata

Nisipul se scurge  prin sticla clepsidrei celeste
iar marea se ascunde in abisul
deschis de varfuri de munte

serpi de lumina arunca veninul
spre umbre de nori, spre urme de om

Ne regasim in timp si pamant
intre apa din cer si focul din noi

alchimia primordiala a unui cor violent
de instinct si dorinte, de pasiuni si uitare

sub masca de lut asternem cuvinte-
testamenul intrebarilor fara raspuns

In urma lasam istorii scrise in piatra
privind spre drumul pe care
pasii au tacut

Pamantul din noi devine nisip,
iar apa ne poarta spre drumuri
de piatra albastra.