Intermezzo

În ora târzie a nopţii ce vine
ascult cum ceaţa zgârie umbre
pe ziduri tăcute pătate în grabă
de aripi albastre smulse din lună

din astrul ce se-ascunde în valuri diafane
precum copii din noi în anotimpuri de verde
când cântecul verii se stinge in seri
de roşu aprins, de ploi şi furtuni.

Te văd, te ating, te simt şi mi-e dor
de chinul suav, de torţe cereşti
pictând pe conturul de muză serenă
lumini de cristal absurd de plăcute

te ating, te simt, mi-e dor să te pierd
în valuri de oameni grăbiţi să termine
timpi fără rost- linii întrerupte
măcinând în tăcere timpul din noi

te găsesc mângâind pianul prea calm
al apei havuzului ascuns de priviri-
note se nasc din degete suple
în ritmuri de foc ce doar tu le mai ştii

Te simt şi mi-e dor să te uit dintr-o dată
să curm cu un gând trecutul ce arde
liantul ce leagă fragmente de inimi
secate de note născute în ape.

Ananke

Las în urma-mi ploaia ce cade
din cerul ce arde în nuanțe de gri
în tonul orchestrei celeste în care
pianul așterne culorile vii

las timpul să sape în lutul bătrân
rânduri de note pe linii de suflet,
memorii din anii în care eroi
se odihneau sub scuturi de fier

râuri de flăcări se sting sub lumină-
apusul nu iartă eretici și zei
nu lasă ca omul pe pagini să așeze
gânduri de cretă închise în sticla
pierdută pe valuri lipsite de țărm.

pe negrul bazalt, albul revarsă
iubire și ură, tristețe, bucurie
tot ce tu simți și eu am uitat-
născut din abisul creat de furtună
renasc din cenușa ploii ce cade,
trăind în lumină, iubind în păcat.

Moros

Sunt liber, sunt flămând să gust din lupta
ce zi de zi își etalează colții aprigi
și îi înfinge-n trupul ce se zbate
în valuri de furtună și fulgere de gheață
în apele ce mușcă din țărmuri vagi de pace.


Sunt liber să alerg prin pagini de carte,
să făuresc imperii sau să dărâm castele,
să ard pe rugul ereziei pictat pe pânza albă
a unui maestru bătrân și singur
orbit de lumina tronului celest.

Sunt liber să sfărâm lanțurile de fier
ce-mi leagă conștiința de legile difuze
prin care praful prefăcut în munți
împiedică profanul să evadeze


Sunt liber să aleg doar iluzii de om create
iar libertatea-n sine e  una dintre ele-
poți fi liber doar să muști din fiara
ce-ți curmă urma de lumină-
Vei renaște din sângele vărsat
pe locul unde-odată
munți au existat.

Mnemosyne

Am aruncat în mare amintirea ta.
Încet, s-a dizolvat în valuri de calm
ce oglindeau tot cerul, iar lacrimile
se adunau pe plaja albă în care
un soare tomnatic lenevea.

Am încercat  să te readuc la țărm.
Pierdut printre atâtea reflexii,
orbit de lumina ce te ascunde
inevitabil, a urmat naufragiul.

Val după val, liniile chipului tău
au devenit urme de nori pe trupuri de apă,
umbre tăcute ale nopților de jar
când focul plăpând  se stinge la mal.

Târziu, m-am regăsit în semnul de întrebare
desenat pe nisip de marea curioasă-
de ce pașii mă poartă spre locuri pustii
prin care simt că am mai fost

de ce corăbii damnate se pierd printre valuri
și se ascund de furtuni în porturi fără rost?

Semele

E toamnă iar și umbre se lasă
pe drumul pustiu, în pragul de seară-

lumina difuză a verii se stinge
în nori ce se-adună la margini de lume-

E același drum pe care noi ne-am găsit
venind de nicăieri, mergând spre oriunde-

purtați de valuri nevăzute clădite de destin
am eșuat pe stânci ascuțite, departe de mal-

epavele noastre încă ascund comori neștiute
cuprinse în timp de furtuni, de calm și de soare-

lumină la țărm, credință în larg, atrag strălucind
corăbii pierdute, sortite pierii, spre ultimul port-

epavă peste epavă, vor construi un pod
ce leagă stânci ascuțite de drumuri pustii-

Curând furtuna ne-ajunge din urmă
și munții de apă șterg tot ce-am clădit-

În toamna ce cade din cerul funebru
vom fi doar tu și eu-

și tot ce-am iubit.

Chronos

Păstrează cu tine piesa de ceas
ascultă cum timpul din mine se oprește
cum ții în templul mâinilor tale
muzica simplă ce viața o naște.

ascultă cum roua așterne pe buze
sărutul rece al zilei ce vine
cum munți strălucind în zori nu ating
cu umbre albastre petale de roze

jertfa din noi pe altar sângerează-

șerpii ce sorb nectarul durerii
se sting pe lespezi murdare de piatră
pe cercuri de apă pictate de cer
în ochii deschiși ce nu mai visează.

Păstrează cu tine un chip ce dispare
în liniștea verii,  în negrul abis,
ascunde în templul ce l-am iubit odată
scrisoarea cu tot ce nu ți-am mai zis.

Pictură rupestră

Am traversat atât de multe cuvinte
pe punți de metal și piatra ce leagă
două linii de mal, două spații în alb
atât de aproape, atât de departe


atât de departe de tine
ascuns pe harta trupului tău
ard lumi, și hârtii, și dorință -
cenușa iubirii purtată de vânt
întunecă drumul în pagini de carte

în pagini de carte roase de timp
ascult cu tristețe praful cum cade
ascult cum pașii în noapte se pierd
prin spații și puncte abstract desenate
spre poarta închisă ascunsă în noi

ascunsă în noi e cheia spre cer
spre zorii de zi ai vieții ce vine
a noului ev ce noi l-am creat


Deschide și vezi cum dincolo de ea
vom regăsi câmpii de sunet și tăcere
acorduri de culoare și note de pian

Pe stânci abstracte vom lăsa
urme de mâini, roșii si simple-
ev după ev, vor cunoaște trecutul
vor pune cenușa în vase de lut
la baza punții ce încă ne leagă

atât de aproape, atât de departe

Thalassa

Ramai cu mine, pastreaza tacerea,

asculta noaptea cum curge

cum mangaie catarge si trupuri de lut

si-asterne pe cerul ce încă ne imbraca

infernul caderii.

Asculta cuvinte cernute prin ganduri de jar-

aprinde cu ele povara dorintei

aprinde rugul ce arde in noapte

in ritmul furtunii  ce spinteca marea

Voi naviga spre tarmuri de lumina

spre stanci sfaramate de fulgere albe

Dar ploaia ce cade nu iarta-

ape de calm ma imbraca in giulgiul agoniei

abisul  ma cuprinde in brate de gheata

cand focul se stinge la mal.

Ramai cu mine, pastreaza tacerea

asculta cum vela gingasa primeste sarutul-

sarutul ce poarta corabia damnata

spre zari de mister cuprinse de infern

spre rugul stins ce arde in noapte.

Melancholia

Nu am ales povara ce mi-ai dat
nu am ales ca noi sa fim sculptati de drumul
ce ne desparte cand ne regasim in el

te ascundeai in ceata ce se lasă peste raul
in care vara ne purta- goi, tineri, calatori,
nuclee simple, abstracte, fuzionand
sprea a sfarsi in propria lumina

acordul de vioara al serii de cristal
in care pasari albe atingeau tot cerul
purtate de un vis si-un suflet-
lasai lumina sa-ti sarute trupul
lasai ca vara sa se scurga peste noi
si ascultam cum timpul mangaie arcusul

pe acelasi drum ma poarta pasii acum
si vantul rece al toamnei aduna norii cenusii-
e un ocean de gri in care ma scufund
sunt mari de rosu ce ma tin la mal
sunt tarmuri de lumina spre care ma indrept
si-acorduri de vioara ce nu dispar in larg

Mesaj in sticla

Imbraca haina ploii ce vine-
pe umerii goi asterne tacerea-
priveste arborii grei cum tin
cerul si muntii
pe trupuri batrane

amestecă lacrimi si apă-
alchimia fiintei perfecte
se naste din vise distruse
si zorii zilei ce vine

in sticla ce poarta un semn
prin ani si furtuni
te-ascunde

e atat de multa liniste si pace
in locul unde tarmuri
nu isi arata negrul contur

in timp, lumina se-ascunde
iar marea isi va cere tributul-

Candva, ma voi opri pe-o plaja.
Mainile tale vor curma agonia-
vei prinde in degetele tale
lacrimile si apa ploii ce cade
pe umerii tai goi.