Hephaistos (Ἥφαιστος")

Sunt raul ce curge spre intinderi de cer,
spre valuri create de umbre desarte
miraj in desertul lasat de cuvinte
odata cu drumuri frante departe

Furtuni si oceane forme ne dau
din noroiul purtat de norii imobili,
din margini de lume, in linii trasate-
sigilii marcate in suflete moarte

In pumnii-nclestati ascundem vointa,
lasam ca simunul sa arate schelete
cu degete albe, desenand orizonturi
in care se-nfrupta din lacuri secate

Din temple cazute, case cladim
pe viermii din trupuri temelii se inalta
oseminte formeaza ziduri fragile
luminate de flacari, temute in noapte

Cu maini fara tremur, cu ochii deschisi
inlatura piesa ce inca mai bate-
nu-i vremea sa speri, nu-i locul sa plangi-
singur pe drumuri frante departe

apartinem timpului.