Tyche ( Τύχη )

Pe urme sapate in stanci sfaramte
de focul ce curge incet dinspre zari
uitate de timp in cenusa pictata
pe porti ferecate de zeii din noi

se-asterne zapada in ierni fara nume-

din gheata ce scalada fantani efemere
pe insule uitate in mari mult prea calme
in care eroi ratacesc prin ani si istorii
sculptez in viziunile reci, fara noima,
suflul de viata ce adie acum.

Sa fie lumina, sa fie culoare,
acolo unde norii incep sa existe
cand ziua si noaptea devin provocare-
cand muntii se nasc direct din oceane

Sa fie zenitul credinta pelegrinului
pe cai neumblate de cei ce nu cred
ascunse in umbrele noptii albastre
intre ingeri si demoni, in focul din cer.