Eurybia ( Εὐρυβία )

Nu spunem nici un cuvant.

Lasam tacerea sa umple spatiul din noi,
paharul prea plin sa inunde sertare de timp,
secunde pierdute in care eram
distrasi de temple de lut scaldate-n ruina

Din tot ce-ar fi fost culegem pamantul
secat de dorinta, mister, provocare
si seva din arbori batrani adunata in cupe
de furii distruse in nopti fara astre

Turnuri se sfarma, ziduri se rup,
contururi de ora adapa tarana,
cuvinte renasc din spectrul furtunii-

nascuti din iubire, distrusi de uitare
navigam fara stiinta spre proxime porturi
cu ancore grele, cu vele sfasiate
cu hule sufocand albul siaj

Tarmuri apar scaldate-n lumina.

Voit, ne zdrobim de stanci transparente
presarate cu fire smulse din nori

Paharul secat asteapta ofranda,
uitat pe-altarul a tot ce n-am fost-
sertarul deschis inghite corabii
inchise in sticle murdare de praf