Blestem

Imi intind bratele spre cer

acolo unde zeii

au incetat sa mai spere.

Imi intind bratele spre mare

acolo unde Ulise

pierdut pentru tarmuri a fost.

Imi intind bratele catre pamant

acolo unde omul

a incetat sa mai existe.

Ruinele templului

se scalda-n praful aurit

dintr-un cadran solar

neingradit de ore.

Pocalul de ambrozie secat

a amutit din ultima otrava

ce-a sangerat

din muritoarea rana-

credinta-n lut si duh

s-a destramat

si-n chip de fier si fulger

dainuim.

Cladit-am jocuri noi

si simple

ce renegau abstractul-

geneza ultimelor clipe

din lutul ce-a ramas in noi

Imi intind bratele spre desert.

Aici, inca, existam.