Templul

Lirica viziunii

Îţi oglindeşti chipul
în apa ce tremură.
şi-n jurul tău,
înserarea îşi pogoară
aripile.
Pe chip citesc
tristeţea.
Ne-apasă,
precum stâncile
ce-abat oceanul
din calea lor,
plângând destinul
din timpul sfărâmat.
Rămâne numai glasul,
parfumul şi uitarea-

Şi iată, iubeşte
fiecare zori de ziuă,
fiecare taină
ce se ascunde doar
prin nume,
Fiecare scâncet de copil,
firav , cânt dulce
al nemuririi tale,
lumina din ochii
destinului ce l-ai creat!
Visează
precum pânzele albe
ale goeletei
ce se pierde-n zare,
în drumul tainic încă,
şi nu uita să ştii
să mori...

„Şi iată, Cuvîntul
E pretutindeni,
Pe pământ şi în fiinţele sale,
În rai şi în îngerii săi,
Chiar şi în cel mai întunecat
Colţ al sufletului omenesc.

Şi iată, acolo
Cuvântul a strălucit
Mai puternic,
Şi pentru o clipă
Am fost orb...”

Împreună

Precum cântecul păsării
rănite, când glasul
rămâne uitat,
şi sufletul strigă
trupul pierdut,
precum aripa ce nu
cade, când viaţa
s-a scurs,
la fel şi marmura în care
noi am devenit un trup,
se sfarmă.
Neantul ne-a atins
şi am simţit răceala
nopţii.
Îţi ascultam inima,
ştiind că ne desparte
timpul,
şi aripa din fiecare.

Pastel
(Geneza)

Se-nfiorau stejari, se întrupa
dorinţa.
În forme, albul îşi închidea
porţile,
şi visul cutreiera, închis,
eternul.
Se răsfrângea prin ape
zeul,
delfinii despărţindu-l.

...se-nfiorau stejarii, se întrupa
Voinţa...



***

Sunt ani de-atunci, sunt
amintiri prea multe.
Prin fum,
şi sânge,
Jertfa nu a fost de-ajuns,
şi în priviri,
sticleşte numai gerul.

Precum păsări însetate
curmau istorii prin oţel,
pătând cu strălucirea lor
om, nori şi raze

Şi trec-
trec şi acum, prin fum
şi sânge:
Doar cerul a rămas acelaşi

Iubirea

Întindă-ţi fructul acru
în mâini de alabastru,
tu vei ghici sub piele,
amăgitoare, huma.
Şi de va sorbi cuvântul
pe buze mişcătoare
întreabă-te de-n limba-i
nu-s colţii cu venin:
de-i zici iubire,
în urmă nu va fi decât
suspin.



Liliecii

Amar apus.
Doar negre pete
în dezacorduri
violente,
pastelul sângeriu îl rup-
Amar apus...

Domnişoarei E.

Tuş.
Cu degete pătate
de negre fire
delicate,
de negru tuş.

Fantastic ondulat-
melodic-
divine ritmuri de sonet
e părul tău.

Gal murind

Din zare-apare în amurg,
Un tânăr gal pe negru-i murg;
E-un demon urmărit de cer,
E-un chip de lut pe trup de fier.

Aprinşi sunt ochii, ochi de rug,
Şi şerpi de foc pe trupu-i curg,
În suflet are răni ce dor...
E ultimul gladiator.

Lăsat-a-n urmă pe cei morţi,
Căci morţi au fost de mult ei toţi,
Căzut-au şiruri lungi la rând...
De-acum vor fi cu toţi pământ.

Nu s-au retras în luptă ei,
Ci s-au bătut ca nişte lei,
Iar acvila, în faţa lor,
Fu crunt zdrobită-n al ei zbor.

„Ai îmblânzit cu spada lei,
Deliciu degustat de zei,
Prin sânge, de atâţia ani,
Ai amuţit pe veci duşmani,

Ai sfărâmat cumplitul jug
Dar... ziua are un amurg;
De vrei să fii acum tu drept,
Înfinge-ţi spada ruptă-n piept!

Ucide-ţi gândul înfricat!
Nu tu, ci zeii au trădat!
Cât pentru cei ce vrei să mori,
Au fost viteji gladiatori!

....................................................

Scăldat de soarele-n apus,
În jur domnind tăceri depline,
Privea murind, în zări, mai sus,
Mai sus de stele şi lumine...



***

Se stinge.
Se stinge şi mă-nconjoară
cu marea sufletului său.
Din el,
o aripă se-nalţă,
dar totul, toul
e atât de mic
că-i pare-o stâncă-
Tăcere şi cânt.

Matrice imperfectă

E-o altă lume dincolo de mine:
O lume-n care ape ard,
în care curg izvoare de bazalt,
şi-n care vezi prin străveziul negru
întunecat diamant,
făcând ca totul să răsune
când astrul, răsărind, apune-
E o imperfectă lume.


Pastel

Ascult tăcere ce îţi cântă visul
pe ţărmul mării ruginit:
E un apus de toamnă infinit.
Petale moi de tine scuturate,
se veştejesc şi mor în nepăsarea ta.
Te aud şi-acum: ecou la nesfârşit-
Pustiu e în deşertul meu din suflet,
Şi dunele gingaşe, încet, au împietrit...
Ascult tăcerea ce îţi cântă visul
pe ţărmul mării ruginit:
apus sunt eu, pe veci, în mine,
apus e soarele-n nimic.

Singurătate

Abisul pustiit de visuri
se umple-ncet de liniştea uitări-
Şi valuri albe se aştern
pe mare împietrită.
Chemare n-am, şi singur sunt.
Îţi strig iubirea?
Sunt singur pe pământ.