Seth

Ziua a şasea

Când Michelangelo creea
pe trupul
neistovit
dungi albe de lumină,
Dumnezeu, încă,
ţinea în mâini
de lut, capul.
Când îngerii căzut-au
pe frunte semnul aşeza.
Şi viaţă- a prins
pe trupul istovit
când Michelangelo
creea lumina.

Viziune

Prezente trupuri fi-vor iară
Pămînt pămîntului din viermi;
Vor aminti-o-n fiecare seară,
Vii duhuri- porţile spre larg Infern.

Cânta-vor aripi lungi de fiară
Apocalips vestind luminii,
Veni-vor demoni de o frumuseţe rară,
Scuturase-vor măslinii.

***

Şi lacrimi calde cad încet
pe-ntinderea pustie. Răsarit
din valuri moi, catifelate,
îşi va începe veşnicul apus
un zeu căzut...

si nu apari...

Vremelnic vis neîmplinit
născut dintr-o durere moartă!
Sunt singur, şi voi fi murit...
Iubirea? Valurile-o poartă...

Noi
E vară...
E-un cer de-azur cu albe creste...
Berbeci de spumă ce se sparg
pe mare liniştită,
şi şoapte dulci foşnite
de viaţă împietrită.

E cald...
E cald şi bine, iubito,
mi-e bine lângă tine.
Sunt tânăr... cifre-amăgitoare
ajuns-au în alt cânt...
dar tu deştepţi adultul nenăscut
în mine ce se zbate;
oh, ştiu, te înţeleg: nu sunt serios.
Voi fi...
Şi-oi aminti aproape-un veac
de-un cer de-azur cu albe creste...

***

Trecutul se retrage.
Rămâne lupta pe care tu,
eu,
alţii,
o duc cu disperarea vieţii.
Aici, întrebările sunt inutile.
Oricum, răspunsuri nu există.
Aici, răspunsurile sunt inutile.
Styxul îşi înghite prada
avid spre alte vieţi,
iar Charon
nu îşi mai ia tributul.
Rămâne lupta pe care tu,
eu,
alţii,
oricum am pierdut-o.

Timp uitat

O oră.
Monoton arzînd se scurge clipa
(aud cum corbii strigă-n turn)
tot tresărind, îţi termini lupta
Şi-ti sfâşii strigătul nebun

Aştepţi un ceas ce nu mai vine
(ofrande vieţii incă pun)
Nu crede, nu uita, nu plânge,
Îţi sfâşii strigătul nebun.

Visezi corăbii de pe Nil
(la poarta morţii încă sun)
Nu tulbura clipe ce vin:
Îţi uită strigătul nebun.